În ziua de 14 octombrie 1964 a fost dat publicităţii la Moscova un comunicat oficial în care se menţiona că Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) a dat curs solicitării lui Nichita Sergheevici Hruşciov de a demisiona din funcţia de prim-secretar al C.C. al PCUS şi din cea de preşedinte al Consiliului de Miniştri al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, „în legătură cu vârsta înaintată şi înrăutăţirea stării de sănătate”. Plenara l-a ales  pe Leonid Brejnev în funcţia de prim-secretar al C.C. al PCUS şi l-a desemnat pe Alexei Kosîghin pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri.

Comunicatul nu conţinea alte detalii, dar ziariştii şi oamenii politici straini nu puteau da crezare explicaţiilor oficiale, care în fapt ocultau o realitate mult mai complexă. Ziariştii occidentali insistau să obţină date concrete despre acest eveniment, care putea avea consecinţe importante asupra situaţiei internaţionale, deoarece Uniunea Sovietică era a doua putere a lumii, după SUA. Dar noii lideri sovietici  negau că ar exista alte motive care au dus la demisia lui Hruşciov decât cele privind vârsta şi starea de sănătate. Nici măcar conducătorilor din „ţările frăţeşti” (socialiste) nu li s-au dat mai multe explicaţii. Imediat după Plenară, Leonid Ilici Brejnev, noul prim-secretar al C.C. al PCUS, le-a telefonat liderilor din ţările socialiste, între care şi lui Gheorghiu-Dej, informându-i despre schimbările intervenite în conducerea sovietică. Potrivit lui Emil Bodnăraş, comunicarea a fost seacă: „A avut loc o Plenară a Comitetului Central, unde Hruşciov a cerut eliberarea sa din funcţiile de prim-secretar, preşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru al Prezidiului, iar Plenara a aprobat această rugăminte a lui Hruşciov”.

Observatorii străini au constatat că nu era vorba de motive de sănătate, ci de mult mai mult. Dovadă era scoaterea cărţilor şi broşurilor semnate de Hruşciov din librării, chiar dacă acestea conţineau rapoarte prezentate la Congrese sau Plenare ale C.C. al PCUS.

Analiştii politici au ajuns la concluzia că, în ultimii ani, se amplificaseră disensiunile dintre N.S. Hruşciov, pe de o parte, şi aparatul de partid şi de stat, pe de altă parte. Ele aveau la bază unele iniţiative ale lui Hruşciov, care au afectat situaţia internă şi internaţională a URSS. În fond, prin schimbarea produsă la Plenara C.C. al PCUS era blamată linia politică promovată de Hruşciov, în domeniile economic, precum şi în relaţiile internaţionale. Încercarea lui Hruşciov de a transforma Siberia în „grânarul” URSS, ca şi indicaţiile lui privind cultivarea porumbului „în pătrat” s-au soldat cu un total eşec, iar Uniunea Sovietică a intrat într-o grava criză alimentară. Rafturile magazinelor s-au golit, iar pentru aprovizionarea populaţiei au fost reintroduse, în 1962, cartele pentru principalele bunuri de consum. Evident, acest fapt a creat o puternică stare de nemulţumire în rândul populaţiei.

{mosimage}În plan extern, N.S. Hruşciov a suferit un drastic eşec în urma „crizei rachetelor” din 1962. Pentru apărarea Cubei – singurul stat socialist învecinat cu SUA – N.S. Hruşciov a decis instalarea de rachete nucleare în această ţară. Serviciile secrete ale SUA au aflat, iar preşedintele Kennedy l-a somat pe Hruşciov să retragă imediat aceste rachete. Încordarea între cele două superputeri ajunsese la maximum, situaţia devenise extrem de periculoasă, omenirea fiind adusă în pragul războiului nuclear. După un schimb de mesaje între Hruşciov şi Kennedy, sovieticii şi-au retras rachetele din Cuba. Eforturile lui Hruşciov de a demonstra că nu a fost o înfrângere pentru sovietici, ci un compromis reciproc acceptabil, nu au avut nici o credibilitate, iar prestigiul internaţional al URSS a fost serios afectat.

N.S. Hruşciov urmărea ca PCUS să deţină controlul asupra mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale şi a replicat extrem de dur la adresa celor care nu acceptau acest rol. Convins de valoarea sa excepţională, ca lider politic, Hruşciov a ajuns să declare că Maozedung, preşedintele Partidului Comunist Chinez, nu valora mai mult decât „un galoş spart”. Încordarea relaţiilor sino-sovietice a degenerat în incidente armate la graniţa dintre cele două ţări. Acest fapt ducea la slăbirea „lagărului socialist”, aflat în „întrecere paşnică” cu cel capitalist.

Dar cea mai mare nemulţumire faţă de activitatea lui Hruşciov era generată de politica sa de cadre. La Congresul al XXII-lea al PCUS, din 1961, la sugestia lui Hruşciov s-a introdus principiul „rotării cadrelor”. Vechii „aparatcik”-i au intrat în alertă, mai ales că Hruşciov proceda la reorganizări şi numiri după bunul plac, motivând că astfel se asigura îmbunătăţirea muncii de partid şi de stat. Luându-şi aerul de stăpân, el se purta tot mai grosolan cu cadrele, le jignea la fiecare pas, le muta dintr-un loc în altul sau pur şi simplu le destituia. Cel care criticase cultul personalităţii lui Stalin, devenise el însuşi un dictator în propriul partid, dar era prezentat în mass-media ca un mare democrat şi o personalitate excepţională, căreia poporul sovietic şi toţi iubitorii de pace din lumea întreagă trebuiau să-i fie recunoscători.

Acest ultim aspect – exacerbarea cultului personalităţii – a constituit obiectul principal al criticilor din partea „complotiştilor”. După prăbuşirea URSS, o bună parte a Arhivei C.C. al PCUS a fost deschisă, astfel că s-a putut afla modul în care s-a acţionat, în octombrie 1964, pentru înlăturarea lui Hruşciov.

{mosimage}În ziua de 12 octombrie 1964, în timp ce Hruşciov se afla la odihnă în staţiunea Piţunda din Crimeea, a avut loc o şedinţă a Prezidiului C.C. al PCUS, condusă de Leonid Brejnev, la care s-a adoptat scenariul schimbării primului secretar. Apoi, Hruşciov a fost invitat să participe la şedinţa Prezidiului din 13 – 14 octombrie, fără a i se comunica ordinea de zi. Leonid Brejnev a condus atacul, reproşându-i lui Hruşciov: „Dacă dv., Nichita Sergheevici, nu aţi fi avut asemenea vicii ca afecţiunea pentru putere, autoseducerea de propria personalitate, încrederea în infailibilitatea dvs., dacă aţi fi avut măcar o cât de mică modestie, nu aţi fi permis crearea cultului propriei personalităţi. Dar dvs., dimpotrivă, aţi făcut totul pentru a întări acest cult. Nu numai că nu aţi luat măsuri ca să vă opriţi la o limită anume, ci, dimpotrivă, aţi pus radioul, cinematograful, televiziunea în serviciul personalităţii dvs. Dumneavoastră aţi decis că acuma puteţi conduce independent, de unul singur. V-a plăcut să daţi indicaţii tuturor şi în toate problemele, dar, se ştie, nici un om nu poate face faţă unei asemenea sarcini –  în aceasta se ascunde rădăcina tuturor erorilor”. Brejnev a propus demiterea lui Hruşciov din funcţiile pe care le deţinea pe linie de partid şi de stat.

Iniţial, Hruşciov a încercat să riposteze, dar curând şi-a dat seama că totul fusese aranjat din vreme, astfel că nu putea avea câştig de cauză. A conchis: „V-aţi adunat şi mă mânjiţi cu rahat, iar eu nu pot să vă contrazic. Simţeam că nu fac faţă, dar viaţa te apucă uşor, dă naştere îngâmfării. Îmi exprim rugămintea de a fi eliberat”.

În rezoluţia adoptată de Prezidiul C.C. al PCUS se aprecia că în urma „încălcării principiilor leniniste ale conducerii colective”, a cumulării funcţiilor de partid (prim-secretar al C.C.) şi de stat (preşedintele Consiliului de Miniştri), Hruşciov a ieşit de sub controlul C.C. al PCUS; datorită trăsăturilor sale negative de caracter, precum şi a vârstei înaintate, el nu-şi mai putea corecta greşelile. De aici s-a ajuns la formularea din comunicatul oficial, în care se afirma că a dat curs cererii lui Hruşciov de a demisiona „în legătură cu vârsta înaintată şi înrăutăţirea stării de sănătate”.

La 14 octombrie a avut loc Plenara C.C. al PCUS, care a oficializat înlăturarea lui Hruşciov. Plenara a decis despărţirea funcţiilor de partid de cele de stat şi l-a ales pe Leonid Brejnev în funcţia de prim-secretar al C.C. al PCUS şi l-a numit pe Aleksei Kosîghin în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri. Ca o concluzie a acestei Plenare, Brejnev a spus. „Hruşciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hruşciov cu el în viaţă”[1].

{mosimage}Deoarece relaţiile sino-sovietice erau întrerupte, Gheorghiu-Dej a decis ca Partidul Muncitoresc Român să-i informeze pe „tovarăşii chinezi” despre schimbările survenite la Moscova şi cele afirmate de Brejnev. Conducerea chineză a apreciat că înlăturarea lui Hruşciov a fost „un lucru bun”, exprimându-şi speranţa că noii lideri de la Kremlin vor dezavua linia politică a acestuia în problemele relaţiilor cu celelalte partide comuniste, în primul rând cu P.C. Chinez.

În acest spirit, P.C. Chinez şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la festivităţile de la Moscova din 7 noiembrie. Leonid Brejnev i-a dat telefon lui Gheorghiu-Dej, întrebându-l ce părere are de această intenţie, doarece „nouă nu ne este clar ce vor chinezii”. Liderul român a declarat că „salută iniţiativa Partidului Comunist Chinez”. Brejnev a răspuns: „Bine, vom ţine seama”. Într-adevăr, Prezidiul C.C. al PCUS a adresat conducerii P.C. Chinez invitaţia de a participa la festivităţile care vor marca 47 de ani de la  victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie.

P.C. Chinez a răspuns pozitiv, delegaţia fiind condusă de Zhou Enlai, premierul Consiliului de Stat.

La festivităţile din 7 noiembrie 1964 a participat şi o delegaţie a C.C. al PMR.  condusă de Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Consiliului de Miniştri al României, interesată să afle cum acţiona noua conducere sovietică.

În acea zi de 7 noiembrie, între orele 13.15 – 14.00, a avut loc o întilnire între delegaţia română şi cea chineză[2]. Discuţia a debutat cu observaţia părţii chineze că ceva s-a schimbat la Kremlin. Zhou Enlai a aflat că liderul polonez Wladislav Gomulka l-a întrebat la aeroport pe Brejnev dacă poate să ia contact cu delegaţiile sosite la Moscova, iar liderul sovietic a răspuns afirmativ: „poftiţi, poftiţi!”. Kang Sheng (membru suplean t al Biroului Politic şi membru al Secretariatului C.C. al P.C. Chinez) a amintit că în vremea lui Hruşciov nu se putea fuma în cabinetul primului secretar al C.C. al PCUS, dar acum Brejnev le-a dat permisiunea de a fuma în cabinetul lui, conchizând: „Este o schimbare!”

Relaţiile sino-sovietice, grav afectate de conflictele din ultimii ani, nu se puteau relua într-o atmosferă cordială, chiar dacă era vorba despre o festivitate consacrată revoluţiei din octombrie 1917. Liderii sovietici considerau că pentru ca aceste relaţii să se amelioreze era necesar ca, după ce ei l-au destituit pe Hruşciov, la fel trebuiau să procedeze şi chinezii, înlăturându-l pe Mao-Zedung. Astfel, prin eliminarea celor doi protagonişti ai disputei, se puteau pune bazele unor noi relaţii între URSS şi R.P. Chineză, între PCUS şi P.C. Chinez.

Această concepţie avea să fie ilustrată la recepţia festivă din seara zilei de 7 noiembrie, promotorii ei fiind personalităţi cu funcţii importante în cadrul partidului şi statului sovietic. În discuţia cu delegaţia română, desfăşurată la 8 noiembrie, Zhou Enlai avea să relateze că în timpul recepţiei „s-a ivit o problemă. Malinovski ne-a provocat, ne-a jignit”.

Conform obiceiului rusesc, după fiecare toast se ciocneşte un pahar. După ce a vorbit mareşalul Rodion Malinovski, care a criticat SUA, Zhou Enlai şi He Long (membru în Biroul Politic al C.C. al P.C. Chinez, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, mareşal al R.P. Chineze) s-au dus să ciocnească un pahar cu Malinovski şi cu ceilalţi mareşali sovietici aflaţi alături. În răspunsul său, Malinovski a spus: „şi poporul sovietic şi poporul chinez doresc fericire, dar în politică nu trebuie umblat cu scamatorii. Fie ca nici Hruşciov sau Mao să nu ne încurce. Noi l-am înlăturat pe Hruşciov, şi voi trebuie să-l înlăturaţi pe Mao să nu ne încurce. Nici dracu să nu tulbure liniştea noastră”.

Zhu-Enlai nu a rispostat pe loc, deoarece în preajmă se aflau corespondenţi americani, iar incidentul s-ar fi răspândit în întreaga lume. A preferat să plece, afirmând că nu înţelege ce spune. Malinovski a continuat să discute cu He Long, spunându-i: „Uniforma aceasta veche de mareşal este frumoasă”, că şi el poartă o uniformă veche, dar ea „a fost spurcată câineşte de Stalin, iar uniforma dumneavoastră de mareşal a fost de asemenea spurcată câineşte de Mao Zedong”. În faţa acestor aprecieri, He Long i-a replicat: „Ceea ce vorbiţi este absolut greşit” şi a plecat.

Afirmaţiile lui Malinovski nu erau expresia unei atitudini personale, de moment, iar acest fapt a fost ilustrat de modul cum au decurs, în continuare, discuţiile. Un alt lider sovietic, Kirilenko, l-a abordat pe Kang Sheng (membru supleant în Biroul Politic al C.C. al P.C. Chinez), elogiindu-l că este un veteran al mişcării comuniste internaţionale, după care i-a spus: „Vedeţi, tovarăşe Kang Sheng, dumneavoastră aţi fost un bun prieten al Uniunii Sovietice, dar acum nu mai sunteţi”. Kang Sheng i-a replicat că a fost şi este un prieten al Uniunii Sovietice, pentru că „dacă nu ar fi aşa, nu ar fi venit la Moscova”.

A doua zi, 8 noiembrie, delegaţia chineză a fost primită de conducerea sovietică: Brejnev, Kosîghin, Mikoian, Andropov, Gromîko. Cu acest prilej, Zhou Enlai a ridicat problema atitudinii lui Malinovski.

{mosimage}După această întâlnire, a avut loc o nouă discuţie între reprezentanţii P.C. Chinez şi cei ai Partidului Muncitoresc Român. A fost o întâlnire foarte lungă, care a început la orele 19 şi  s-a încheiat la 23,15. Cu acest prilej, Zhou Enlai a relatat cum a decurs discuţia cu liderii sovietici: „Le-am spus că noi am venit aici pentru a exprima prietenia şi salutul nostru, însă, Malinovski imediat după ce a criticat SUA s-a întors la noi, ne-a provocat, ne-a jignit. Le-am spus că această jignire o consider ca fiind adusă partidului nostru, poporului nostru, conducătorului nostru, tovarăşul Mao Zedung şi mie personal”.

Premierul chinez a pus sovieticilor trei întrebări: 1) Se poate înţelege că unul din scopurile invitării delegaţiei P.C. Chinez „a fost de a ne jigni în public?”

2) Nu înseamnă o instigare făcută tovarăşilor chinezi de a-l înlătura pe Mao Zedung de la conducerea P.C. Chinez?

3) Nu cumva sovieticii au cedat campaniei dusă de presa burgheză care susţine că divergenţele dintre PCUS şi P.C. Chinez „s-ar rezuma la cearta dintre doi conducători?”

Zhou Enlai a apreciat că „Malinovski nu este un simplu om, el este membru al C.C., ministru al Apărării al URSS”, iar comportarea lui „este asemănătoare comportării lui Hruşciov”.

Evident, i s-a răspuns că „ceea ce a spus Malinovski nu reprezintă punctul de vedere al Comitetului Central şi al Prezidiului, că salută trimiterea la Moscova a unei asemenea delegaţii de către tovarăşul Mao Zedong şi Comitetul Central al P.C.C.”. Brejnev a spus că Malinovski i-a comunicat prin telefon că „el a avut o intenţie bună, însă poate că nu s-a exprimat bine, pe de o parte, şi că poate a băut mai mult, pe de altă parte. De asemenea, că Malinovski vrea să-şi ceară scuze în mod oficial”.

Zhou Enlai a declarat că reţine cele spuse de Brejnev, dar că delegaţia chineză îşi rezervă dreptul să răspundă ulterior: „Noi suntem dialectici şi ca atare considerăm că existenţa determină conştiinţa şi că băutura nu poate fi un pretext pentru o asemenea atitudine. După un proverb chinezesc, la băutură spui adevărul. Totuşi, în gândirea lui Malinovski există asemenea idei”.

Premierul chinez s-a convins că Malinovski nu era singurul care gândea aşa, că în timpul lui Hruşciov o asemenea mentalitate exista în rândul membrilor C.C. al PCUS.,care se mentinea in continuare. El a dorit să cunoască opinia delegaţiei române.

Emil Bodnăraş a apreciat că Malinovski exprima un punct de vedere al unui om politic responsabil, deoarece el „nu este un furier de regiment” şi, în plus, el „nu prea bea”, dar este un om „grosolan”, adică a spus într-o formă dură ceea ce gândesc şi alţii din conducerea sovietică. Încercarea de a arunca vina pentru toate greşelile asupra lui Hruşciov era o metodă facilă: „Cum, chiar toate a putut să le facă Hruşciov singur?” Zh Enlai a răspuns: „Nu singur, ci împreună cu Kosîghin, Andropov, Podgornîi”, care continuau să se afle în conducerea PCUS.

Kang Shen a relatat că, în timpul discuţiilor de la Kremlin, s-a referit la celeafirmae de Kirilenko, după care a spus: „Dumneavoastră faceţi apel să ne unim în lupta împotriva duşmanilor. Însă comportarea lui Malinovski în prezenţa americanilor s-a înscris pe linia unirii împotriva duşmanului? Jignirile aduse conducătorilor noştri în prezenţa tovarăşului Zhou Enlai se înscriu pe linia îmbunătăţirii relaţiilor?” Apoi a conchis: „Noi am venit aici cu sentimente de prietenie, am venit pentru unitate. Dar ce înseamnă această atitudine a noilor conducători sovietici?” În opinia sa „Malinovski şi Kirilenko au acţionat după un plan stabilit anterior”.

Premierul român Ion Gheorghe Maurer a relatat că a avut o discuţie cu Mikoian, care i-a spus că eliberarea lui Hruşciov a fost determinată în principal de motive de „ordin intern”, ţinând de stilul lui de muncă. Explicaţii similare primise şi delegaţia chineză.

Zhou Enlai constata că noua conducere sovietică era „şovăielnică”, nu era dispusă să se delimiteze clar de politica promovată de Hruşciov.

În ziua de 12 noiembrie delegaţia P.C. Chinez a avut o nouă întâlnire la Kremlin, după care a urmat o a treia rundă de discuţii cu reprezentanţii PMR. După ce a relatat cele discutate cu liderii sovietici, Zhou Enlai a conchis: „Provocarea lui Malinovski nu este un lucru simplu, nu este o treabă personală. Malinovski a insultat partidul nostru, poporul nostru, conducerea noastră. Provocarea lui Malinovski reflectă continuarea acţiunilor subversive împotriva partidelor frăţeşti. Această provocare a fost comentată de presa occidentală şi nu se poate spune că nu are legătură cu cele ce ne-au spus aici conducătorii sovietici”. Acestia şi-au cerut scuze pentru „provocarea” lui Malinovski, dar Zhou Enlai a declarat că îşi rezervă dreptul de a aduce la cunoştinţa C.C. al P.C. Chinez cele întâmplate.

În urma incidentului provocat de Malinovski, nu s-a mai trecut la discutarea problemelor de fond privind relaţiilor sovieto-chineze. Concluzia lui Zhou Enlai a fost că liderii sovietici continuă practicile lui Hruşciov: „Vor să funcţioneze tot bagheta”, adică PCUS să dirijeze celelalte partide comuniste.

Înlăturarea lui Hruşciov nu a fost urmată de ameliorarea relaţiilor sovieto-chineze;acestea au continuat să fie încordate încă aproape două decenii. Abia din 1985, odată cu venirea lui Gorbaciov la putere, Uniunea Sovietică a abandonat practicile instituite de Stalin şi urmate de succesorii săi.


[1] Apud Gheorghe E. Cojocaru, Tratatul de Uniune Sovietică, Chişinău, Editura Civitus, 2005, p. 204

[2] Vezi textul complet al stenogramelor din 7 – 12 noiembrie în volumul Relaţiile româno-chineze. 1880 – 1974. Documente. Coordonator ambasador Romulus Ioan Budura, Bucureşti, 2005, pp. 606 – 637

 

Share
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.