In perioada 15-17 august 1968, Nicolae Ceausescu efectuase o vizita în Cehoslovacia. Cu câteva zile mai înainte, Praga îl avusese ca oaspete pe Iosip Broz Tito.

In dubla calitate – secretar general al partidului comunist si presedinte al Consiliului de Stat – Ceausescu se întâlnise cu omologii sai cehoslovaci, având cuvinte calde de pretuire la adresa politicii promovate de Alexander Dubcek, exprimându-si parerea ferma ca fiecare partid comunist din tarile socialiste avea dreptul sa-si stabileasca propria linie politica, tactica si strategica. Vizita se încheiase cu semnarea unui nou „Tratat de prietenie, colaborare si asistenta mutuala” între România si Cehoslovacia, care îl înlocuia pe cel din 1948.
La prima sa conferinta de presa internationala ca lider al României socialiste, Ceausescu fusese întrebat de unul dintre ziaristi daca era posibila o interventie a trupelor tarilor din Tratatul de la Varsovia în Cehoslovacia; nu,raspunsese el, deoarece acest tratat fusese creat pentru respingerea unei agresiuni imperialiste externe.
Imediat dupa întoarcerea de la Praga (17 august), Ceausescu a convocat o sedinta a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., în care si-a prezentat propriile impresii despre ceea ce se petrecea în Cehoslovacia. „Acolo – a apreciat el – este o atmosfera buna. Exista dorinta si preocuparea nu numai a conducerii, ci si a populatiei de a se asigura înfaptuirea programului partidului”. A mentionat apoi ca liderii Cehoslovaciei „au nevoie în acest timp de liniste si se pare ca tovarasii sovietici nu prea sunt dispusi sa-i lase sa-si vada de treaba în liniste.
Aseara [la Praga] la receptia noastra – a adaugat Ceausescu – am vorbit cu tovarasul ambasador sovietic în Cehoslovacia si i-am spus câteva lucruri. I-am spus ca cel mai bine ar fi sa-i lasam în pace ca sa-si poata pregati congresulì (era vorba despre Congresul XIV al P.C.C., care urma sa înceapa la Praga la 1 septembrie 1968).
La întrebarea lui Janos Fazekas privind „unitatea în conducerea actuala” a Partidului Comunist din Cehoslovacia, Ceausescu a raspuns ca „tovarasii cu care am discutat ne-au lasat impresia ca exista o unitate deplina” si „ei se straduiesc si sunt hotarâti sa nu mai revina la vechea cale, asa cum li se cere, pentru ca ceea ce li s-a cerut la Varsovia [în cadrul întâlnirii din 14-15 iulie a conducatorilor din Organizatia Tratatului de la Varsovia, mai putin România] este ca în locul activitatii politice de rezolvare a lucrurilor sa se revina la activitatea represiva. Aceasta este esential si se pare ca unora le este teama de ceea ce este la ei acasa si cauta sa ridice la rangul de principiu marxist-leninist teroarea”.
Pentru ca cititorul sa înteleaga sensul celor spuse de Ceausescu, sa reamintim ca la întâlnirea de la Varsovia a conducatorilor de stat si de partid din Bulgaria, R.D. Germana, Polonia, Ungaria si U.R.S.S. participantii avusesera si un schimb de informatii asupra evolutiei evenimentelor din Cehoslovacia. Ei adresasera o scrisoare comuna C.C. al P.C. din Cehoslovacia în legatura cu evenimentele din aceasta tara, exprimând opinia ca se crease o situatie care primejduia bazele socialismului în Cehoslovacia si comporta un pericol pentru interesele vitale ale celorlalte tari socialiste. „Popoarele tarilor noastre se aprecia în scrisoare nu ne-ar ierta niciodata indiferenta si nepasarea fata de acest pericol”.
O amenintare nevoalata, pe care Ceausescu o întelesese si o tradusese la 17 august în acesti termeni: „Este într-adevar aici vorba de o confruntare între doua conceptii, tovarasi, între o conceptie care vrea sa mentina ca principiu de rezolvare a problemelor interne teroarea si represiunea si conceptia care merge pe calea ca problemele sa fie rezolvate în mod democratic, pe calea convingerii, ca sa atraga poporul la rezolvarea problemelor tarii sale si a fauririi victoriei sale. De aceea, noi consideram ca în fata acestei situatii nu putem sta ca simpli spectatori”.
Dar în noaptea de 20/21 august, trupe din cele cinci state ale Tratatului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia. România nu numai ca n-a participat la aceasta actiune, dar a condamnat îndata în termeni energici invazia. In ziua de 21 august s-a tinut o sedinta comuna a C.C. al P.C.R. si a Consiliului de Stat la care s-a apreciat: „Acest act reprezinta o încalcare flagranta a suveranitatii nationale a unui stat socialist fratesc, liber si independent, a principiilor pe care se bazeaza relatiile între tarile socialiste, a normelor unanim recunoscute ale dreptului international. Nimic nu poate justifica savârsirea acestui act, ocuparea militara a Cehoslovaciei socialiste”.
In aceeasi zi, în fata sediului C.C. al P.C.R., s-a desfasurat o mare adunare populara – singura din „epoca Ceausescu” ce si-a meritat acest calificativ. In cuvântarea rostita cu acest prilej, N. Ceausescu a condamnat în termeni extrem de energici interventia în Cehoslovacia si a declarat ca România era gata sa-si apere cu orice pret independenta si suveranitatea nationala. Sesiunea extraordinara a Marii Adunari Nationale care a avut loc a doua zi a adoptat.
Declaratia cu privire la principiile de baza ale politicii externe a României, transmisa ulterior ca document oficial al tarii noastre tuturor parlamentelor lumii, precum si Organizatiei Natiunilor Unite. In document se aprecia ca „sub nici un motiv, în nici un caz si în nici o forma Organizatia Tratatului de la Varsovia nu poate fi folosita sau invocata pentru actiuni militare împotriva unei tari socialiste”.
Pozitia oficiala a României a avut un puternic ecou intern si international. Zeci de mii de tineri au raspuns cu promptitudine la ordinele de mobilizare, iar cei vârstnici s-au înscris în garzile patriotice. Intre acestia din urma – cum marturiseste în jurnalul sau recent publicat – s-a aflat si scriitorul Paul Goma, unul dintre putinii dizidenti români autentici, care „plin de avânt, gata de sacrificiu”, s-a înscris în garzile patriotice, dupa ce mai întâi fusese primit în partid. In ceea ce priveste ecoul înregistrat peste hotare de pozitia României, foarte importanta ni se pare reactia Casei Albe, care prin declaratia presedintelui S.U.A. de atunci a cerut Moscovei „sa nu dea drumul la câinii razboiului”.
Intr-o masura mai mica sau mai mare, toate acestea sunt cunoscute cititorilor. Un document inedit, caruia Magazin istoric îi face loc în paginile ce urmeaza, aduce înca o dovada esentiala a hotarârii conducerii române de atunci de a organiza apararea cu arma în mâna a integritatii teritoriale si a suveranitatii statului român. Este vorba despre Stenograma întâlnirii dintre Nicolae Ceausescu si Iosip Broz Tito, desfasurata la Vîrset (Iugoslavia) în ziua de 24 august 1968.
Mentionam ca documentul se pastreaza în Arhiva C.C. al P.C.R. în forma sa originala (stenograma nedescifrata), fapt ce demonstreaza ca el a fost considerat strict confidential. La acea întâlnire, Ceausescu a fost însotit de Emil Bodnaras, membru în Prezidiul Permanent al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., care raspundea pe linie de partid de problemele de aparare nationala.
Intre cei doi conducatori de stat a avut loc o informare reciproca privind pozitiile adoptate, masurile pe care le aveau în vedere si perspectivele unei colaborari militare în cazul unei invazii împotriva României. De retinut, insistenta cu care Tito a atras atentia lui Ceausescu asupra necesitatii unei maxime prudente pentru a nu oferi nici un fel de pretext menit sa justifice interventia militara a Tratatului de la Varsovia. De asemenea, conducatorul iugoslav formula o sumedenie de conditii ce trebuiau avute în vedere în cazul unei cooperari politico-militare româno-iugoslave.
Stenograma este foarte mare (22 pagini la un rând si jumatate), ceea ce ne-a impus selectarea celor mai semnificative fragmente. Inainte de a le reproduce, tin sa multumesc doamnei Viorica Jirja pentru ca a descifrat si transcris documentul. Intreruperile sunt marcate prin trei puncte, iar completarile noastre prin paranteze drepte.Vîrset, 24 august 1968

Tito:
    Sa începem imediat sa vedem care e situatia la dv. Noi am avut ieri plenara. Au fost discutii si o unitate deplina.
Nicolae Ceausescu:
     Am avut plenara acum doua zile. Chiar în ziua când au avut loc evenimentele din Cehoslovacia. A fost o unanimitate deplina pentru condamnarea interventiei si luarea tuturor masurilor. Am considerat ca trebuie sa întrunim Marea Adunare Nationala pentru a da mai multa greutate pozitiei pe care am stabilit-o si a afirma înca o data principiile pe care întelegem sa asezam relatiile noastre cu tarile socialiste si cu toate tarile lumii. Pentru a nu da posibilitatea sa se interpreteze. Asta e problema de partid, de întelegere: trebuia adoptata de forul suprem al statului si am facut aceasta pentru ca am vrut sa aratam tuturor statelor lumii aceasta declaratie.
Tito:
Deci acum o transmiteti.
Ceausescu:
Am si transmis. In care am pus si problema ca prezenta oricaror trupe straine nu poate fi aprobata decât de Marea Adunare Nationala, pentru a evita orice posibilitate sa [se] spuna ca un grup de activisti a cerut prezenta trupelor straine…
In ce priveste eventualitatea unei interventii din partea lor, noi am luat hotarârea unanima, a întregului Comitet Central, de a respinge cu armele orice încercare de patrundere pe teritoriul tarii noastre. Ne dam seama ca raportul de forte nu e chiar egal, sa zic asa. Dar consideram ca nu exista alta posibilitate, daca se va ajunge acolo. Insa dorim si vom actiona ca sa excludem aceasta eventualitate. Dar, dupa cele întâmplate în Cehoslovacia, se pare ca oamenii acestia nu mai au nici un fel de judecata…
Dorim si vom actiona în directia de a face totul sa nu se ajunga aici, dar nu depinde de noi. Daca ar depinde de noi, lucrurile ar fi simple. In acest sens noi avem în vedere, daca se ajunge în aceasta situatie, sa avem legaturi mai strânse cu dv., daca veti fi de acord, sa vedem ce gânditi si dv., daca e bine cum gândim noi si contam într-o anume masura pe o pozitie mai activa, de sprijin, a chinezilor.
Tito:
L-am salutat ieri pe Ciu[Zhou Enlai].
Ceausescu:
A fost la receptie [la Ambasada româna de la Beijing] si a spus ca vine în mod special împreuna cu al doilea vicepremier si a afirmat ca România poate conta în apararea independentei sale pe sprijinul poporului chinez.
Emil Bodnaras:
Si asta a repetat si când a primit declaratia Marii Adunari Nationale.
Ceausescu:
Sigur ca acestea sunt eventualitati, daca se va merge în continuare pe calea aventurii, cum s-a mers în Cehoslovacia. Poate or fi tras ceva învataminte din Cehoslovacia si noi vrem sa actionam, si de aceea v-am propus si întâlnirea, pentru a evita sa ajungem aici.
Bodnaras:
Noi credem ca lor trebuie sa le fie clar ca în cazul unei încercari similare cu Cehoslovacia, noi vom lupta cu arma în mâna. Ceea ce nu a fost cazul în Cehoslovacia.
Ceausescu:
In popor este un spirit unanim în acest domeniu. Iata, tovarase Tito, punctul nostru de vedere.
Tito:
Va multumesc pentru informatii. Cred ca ati luat o pozitie foarte justa. Nu contribuiti cu nimic la ceea ce ar putea folosi ei ca pretext împotriva dv. si e bine ca si mai departe sa se aiba în vedere ca felul în care se ia pozitie în mase sa nu afecteze pozitia noastra, ca asta le-ar folosi lor…
In rezolutia noastra [adoptata de plenara Comitetului Central al Uniunii Comunistilor din Iugoslavia] noi spunem foarte clar ca vom apara independenta noastra, cu toate mijloacele, sa nu-si faca nimeni iluzii, inclusiv mijloace militare. Si în aceasta directie ne orientam. Consideram ca la ei noi aparem ca protagonisti si îi deranjam pur si simplu, însa aici e mai greu, e nuca tare. Noi nu suntem într-o situatie asa de grea ca dv. … De aceea, eu trebuie sa va spun ca sunt complet de acord cu masurile pe care le întreprindeti în mod hotarât. Cu sânge rece sa întreprindeti tot ce este în interesul apararii tarii si al dezvoltarii ei de sine statatoare. Acesta e esentialul…
Bodnaras:
Fata de felul cum s-a procedat în Cehoslovacia, noi nu excludem sa se procedeze si la noi peste noapte. Aventura e aventura. Hotarârea noastra e clara, asa cum tovarasul Ceausescu a expus-o: luptam cu arma în mâna. Imi pare bine ca am auzit ca si hotarârea dv. e aceeasi… In cazul unui atac asupra României, trei frontiere vor fi atacate. Nu avem decât un flanc deschis cu Iugoslavia.
Tito:
Poate sa fie spatele frontului la noi.
Bodnaras:
Noi vom face tot posibilul ca acest flanc sa fie deschis cu toate mijloacele noastre. Avem în vedere sectorul Timisoara-Turnu Severin. Si daca lucrurile se pot petrece pe neprevazute, noi vrem sa cunoastem daca putem conta pe concursul dv. ca acest coridor sa ramâna deschis si sa fie aparat.
Tito:
In ce sens sa fie aparat acest coridor?
Bodnaras:
In cazul ca se va ajunge la aceasta, nu stiu daca ei se vor opri pe teritoriul român. Noi dispunem de forte care se vor opune pe teritoriul nostru. Noua ne e teama de o actiune care sa cuprinda si teritoriul Iugoslaviei, sa încerce prin surprindere.
Tito:
Noi nu vom permite asa ceva. V-ati convins ca si noi suntem vizati.
Ceausescu:
Aceasta e problema. Deci dorim ca la aceasta discutie sa avem asigurata legatura cu dv. pentru ca pâna la urma e singura cale sa ne aprovizionam cu armament, cu mijloace de lupta si cu ajutoare.
Tito:
E bine.
Ceausescu:
    E de înteles ca Marea Neagra o pot bloca cu totul pentru noi. Prin Marea Neagra nu vom putea primi ajutoare.
Bodnaras:
Noi vorbim principial.
Tito:
Aici aveti spatele frontului. Acum e alta problema: problema daca va strâmtoreaza pe dv. si veti trece frontul în Iugoslavia, cu echipament militar cu tot. Daca veti veni cu echipament militar, aici nu veti mai putea opune rezistenta. Aici noi vom opune rezistenta. Atunci va vom accepta ca militari, însa armamentul pe care îl aveti va trebui lasat. Ma întelegeti ce am în vedere, ca U.R.S.S. sa nu ne atace si pe noi. Sa nu-i dam pretext.
Bodnaras:
Cel mai probabil e ca va trebui sa luptam împreuna.
Tito:
Asta e alta treaba.
Bodnaras:
Noi nu vrem sa parasim teritoriul national, noi vom lupta. Coridorul nu e pentru retragerea noastra.
Tito:
Eu v-am vorbit pur si simplu din punctul de vedere al dreptului international. Ma gândesc la armamentul greu. Cred ca o sa putem avea controlul asupra Dunarii.
Bodnaras:
Tovarasul Ceausescu a enuntat în principiu aceasta legatura. Si „coridor” e foarte impropriu; mai exact: legatura cu Iugoslavia socialista.
Ceausescu:
Desigur, pentru noi problema se pune: în orice conditii trebuie sa luptam, pentru ca suntem hotarâti sa aparam independenta tarii. Sigur ca aceasta va cere o încordare serioasa si poate lua forme diferite. Conditiile reliefului tarii sunt avantajoase din multe puncte de vedere, avem Carpatii.
Tito:
Noi n-am discutat despre aceasta. Eu m-am referit numai la eventualitatea retragerii dv. cu armamentul greu si am vorbit din punctul de vedere al dreptului international.
Bodnaras:
Eu nu stiu ce drept poate fi opus unor tâlhari.
Tito:
Sa nu vorbim asa, sa fim realisti. Ma gândesc la armamentul greu, care n-a cazut în mâna lor, când ajunge pe teritoriul nostru sa nu fie folosit de noi, pentru a le da pretextul sa înceapa razboiul si împotriva Iugoslaviei. Deoarece nu-l puteti duce în alta parte, el ramâne armamentul dv., nu avem nici un fel de pretentie, acest armament greu care va fi dislocat va ramâne si mai departe proprietatea dv. … In momentul în care Iugoslavia ar fi atacata, indiferent în ce sector, atunci vom duce lupta împreuna…
Ceausescu:
Daca va fi atacata România, mai devreme sau mai târziu va fi atacata si Iugoslavia…
Tito:
Eu am discutat cu colaboratorii mei militari ca ar fi bine sa restabilim contactele între dv. si noi pe linia serviciilor de contrainformatii.
Ceausescu:
De acord. Sigur ca trebuie gândit asupra acestor probleme.
Tito:
Ma gândesc la un schimb de informatii.
Ceausescu:
Sunt de acord cu colaborarea serviciilor de contrainformatii, însa revenind la problema discutata, e clar ca daca ei doresc sa-si duca planul pâna la capat si nu vor trage învataminte din Cehoslovacia, atunci înseamna ca într-adevar acum vor s-o duca pâna la capat.
Tito:
Sa vedem zilele acestea cum vor evolua. Trebuie sa va spun ca situatia la noi e foarte grea pe granita italiana. Noi trebuie sa avem acolo forte întarite. Avem informatii ca militarii italieni se gândesc ca în cazul ca Iugoslavia ar avea greutati, ei sa recâstige teritoriile iugoslave luate la sfârsitul razboiului… Eu cred ca e bine ca dv. sa folositi cât mai mult luarea de pozitie pozitiva, ca tara socialista, si în ceea ce priveste relatiile pe care le doriti cu statele socialiste, în asa fel încât nimeni sa nu poata spune ca aveti o comportare negativa, care sa creeze pretext pentru ceva. Sa subliniati ca ramâneti fideli Tratatului de la Varsovia, fara a mentiona acum necesitatea unor îmbunatatiri, în asa fel încât sa ramâna fara pretext. Nici un fel de pretext pentru ca ei sa ia masuri. Noi stim ca bulgarii si ungurii si presa sovietica vor nascoci tot felul de lucruri. Dv. însa trebuie sa faceti în asa fel încât sa aratati în presa dv. ca nimic din ceea ce se scrie nu este adevarat…
Ceausescu:
Se pare ca suntem spre sfârsit.
Tito:
Poate sa mâncam ceva si mai discutam si la masa.
Ceausescu:
Noi va multumim, dar vrem sa plecam acum. Va rugam sa ne întelegeti.
Tito:
Eu vreau sa va spun din toata inima: sa aveti grija de dv. si la Bucuresti în ceea ce priveste securitatea dv.
Acesta este documentul în partea sa fundamentala. In lumina lui par cel putin stranii afirmatiile lui Victor Dimitriu din cartea sa memorialistica Urcus pe cascade înghetate, publicata în 1996 la Editura Albatros. Autorul a îndeplinit ani în sir functia de ambasador al României la Paris în timpul lui Gheorghiu-Dej si al lui N. Ceausescu.
El lanseaza ipoteza ca Ceausescu a fost omul de confienta al serviciilor securitatii militare sovieticeì, efectuând o precipitata vizitaì la Praga pentru a-i inocula lui Dubcek tezele diversioniste furnizate de Moscova care nega orice proiect de actiuni militare ce ar fi duse de U.R.S.S. contra Cehoslovacieiì si ca prin aceasta actiune de ‘intoxicare dusa de Ceausescu, liderii Cehoslovaciei nu au luat nici o masura de aparareì.
Prin manifestatia de simpatie din 21 august, continua el, Ceausescu voia sa-si camufleze actiunea sa de demobilizare fata de Dubcek si, totodata, sa-si salveze eticheta internationala de ‘aparator al independentei nationale ì. Acelasi autor scrie ca în acele zile Bucurestiul era împânzit de zvonuri privind ocuparea iminenta a României de catre rusi si pe care membrii securitatii le raspândeau cu aere confidentialeì.
Cum aratam, aceste afirmatii sunt cel putin riscante, în absenta oricaror documente probatoare, iar faptele de atunci le contrazic categoric. In timp ce presa si radioul din România au avut corespondenti la Praga (între ei si actualul director redactor-sef al revistei Magazin istoric), de unde au transmis în direct despre invadarea Cehoslovaciei, mijloacele mediatice din celelalte tari socialiste nu au difuzat decât comunicate oficiale si comentarii în concordanta cu pozitia adoptata de Kremlin.
Atitudinea demna si curajoasa a României a generat un val urias de simpatie pentru poporul român si i-a adus lui Ceausescu momentul de prestigiu maxim pe arena internationala, ca si în tara. Din pacate, el a folosit în interes propriu acest moment, pentru a-si consolida puterea, facându-ne sa asistam, ulterior, la escaladarea cultului personalitatii.In cartea sa de memorii, publicata în 1995, la editura americana Random House, cu titlul In Confidence. Moscowís ambassador to American Six Cold War Presidents. 1962-1986 (Increderea. Ambasadorul Moscovei pe lânga cei sase presedinti americani ai Razboiului rece. 1962-1986), Anatoli Dobrînin, ambasadorul U.R.S.S. la Washington, povesteste si urmatoarea întrevedere pe care a avut-o cu Dean Rusk, secretarul de stat american.

La 28 august, Rusk m-a convocat de urgenta pentru a-mi spune ca aflase despre miscari intense, neobisnuite, de trupe sovietice efectuate în ultimele 24 ore de-a lungul frontierei cu România. In Occident se facusera deja speculatii despre posibilitatea unei invazii sovietice în România, bazate mai ales pe refuzul ei de a lua parte împreuna cu celelalte state membre ale Tratatului de la Varsovia, la o actiune comuna contra Cehoslovaciei.
Intr-adevar, Moscova era foarte iritata din cauza liderului României, Nicolae Ceausescu, si trupele sovietice se angajasera în miscari tactice demonstrative lânga granita. Dar Moscova nu se gândea în mod serios sa invadeze România pentru ca nu s-a îndoit vreo clipa de stabilitatea regimului comunist de acolo.
Totusi, serviciile de informatii occidentale supravegheau respectivele miscari de trupe si stirea a ajuns rapid la presedintele Johnson. Acesta se afla la ranch-ul sau din Texas si l-a chemat urgent pe Rusk. Când am ajuns la el, Rusk avea pregatit un mesaj pentru guvernul sovietic, care s-a dovedit destul de impulsiv.
„In numele omenirii – a spus el – va cerem sa nu invadati România, întrucât consecintele vor fi imposibil de prevazut. De asemenea, speram ca nu se vor întreprinde actiuni contra Berlinului de Vest, ceea ce ar putea provoca o criza internationala majora, pe care suntem foarte preocupati sa o evitam cu orice pret. Toate acestea ar fi dezastruoase pentru relatiile sovieto-americane si pentru întreaga lume”.
Potrivit relatarii lui Dobrînin, el a insistat si a obtinut rapid un raspuns linistitor de la Moscova, care a fost primit de Dean Rusk cu evidenta usurare.
Share
 

One Response to Ceausescu catre Tito: „Suntem hotarati sa aparam independenta tarii”

  1. […] nr. 8 (24)/1998, Bucureşti, p.50-58). O versiune scurtă este realizată de Ioan Scurtu, „Ceauşescu către Tito: Suntem hotărâţi să apărăm independenţa ţării”, Magazin istoric, nr.2,  1998, la www. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.