Zhou Enlai a fost un prieten apropiat al poporului român, pe care l-a apreciat pentru curajul cu care a luptat, de-a lungul vremii, împotriva dominaţiei străine, pentru dârzenia cu care muncea în vederea modernizării ţării sale, precum şi pentru contribuţiile pe care le-a adus la îmbogăţirea patrimoniului material şi spiritual al omenirii.

La 5 octombrie 1949, Zhou Enlai – în calitate de ministru de Externe şi premier – comunica ministrului de Externe al României, Ana Pauker:În numele Guvernului Popular Central al Republicii Populare China am avut onoarea să primesc telegrama din 3 octombrie a.c., prin care se comunica hotărârea Guvernului Republicii Populare Române asupra stabilirii relaţiilor diplomatice între Republica Populară Română şi Republica Populară China şi asupra schimbului de reprezentanţi diplomatici din însărcinarea Guvernului.Vă comunic acum, doamnă ministru, că Guvernul Popular Central al Republicii Populare China salută călduros stabilirea neîntârziată de relaţii diplomatice între Republica Populară China şi Republica Populară Română1.

Convorbiri Ceauşescu – Zhou Enlai

Relaţiile româno-chineze au cunoscut o evoluţie ascendentă, fapt reflectat şi de vizitele la nivel înalt efectuate în China, respectiv România. În cele ce urmează, ne vom referi la vizita făcută de Zhou Enlai, vicepreşedinte al C.C. al P.C. Chinez, premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze în România, în zilele de 17-23 iunie 1966. Din multitudinea problemelor abordate, ne vom opri la relaţiile dintre ţările socialiste (mai ales cu Uniunea Sovietică), în viziunea liderilor români şi chinezi.

Încă din prima zi a convorbirilor (17 iunie), Nicolae Ceauşescu a subliniat că România are „relaţii economice şi politice cu toate ţările socialiste şi ne străduim să dezvoltăm aceste relaţii de colaborare în toate domeniile de activitate“2. Aceste relaţii se bazau pe anumite principii: neamestec în treburile interne, respectarea independenţei şi suveranităţii fiecărei ţări, marxism-leninismul şi internaţionalismul socialist. După ce s-a referit la relaţiile cu aceste state, Ceauşescu s-a oprit la situaţia din interiorul CAER, unde „se insistă îndeosebi asupra unor organe supranaţionale“, pe care România nu le accepta. O situaţie similară se înregistra şi în Tratatul de la Varşovia, unde „s-au făcut propuneri de transformare de fapt a lui într-un organ suprastatal“. În privinţa relaţiilor dintre P.C.R. şi P.C.C., „acestea se dezvoltă bine“. Conducerea P.C.R. a discutat cu reprezentanţii mai multor partide, care s-au declarat de acord să discute cu P.C.C., inclusiv L.I. Brejnev „a declarat că este gata oricând să se întâlnească cu conducerea Partidului Comunist Chinez“.

Chinezii şi sovieticii – un al doilea război rece?

Zhou Enlai a ţinut să precizeze că situaţia din ţara sa a fost afectată de decizia oficialităţilor de la Moscova, luată în 1960, de a retrage toţi specialiştii sovietici şi de a rupe toate acordurile de colaborare tehnico-ştiinţifică. Conducerea P.C.C. aprecia că politica lui Hruşciov era una revizionistă, la care P.C.U.S. nu a renunţat nici după înlăturarea acestuia. În februarie 1965, premierul Kosîghin a discutat cu Mao Zedong, pe care l-a întrebat: „Putem să acţionăm în comun?“ Mao a răspuns: „Dacă vă recunoaşteţi în mod deschis greşelile şi corectaţi linia revizionistă din vremea lui Hruşciov, desigur că putem să acţionăm în comun“. Kosîghin n-a putut răspunde, „fiindcă Brejnev şi Kosîghin au mers pe linia compromisului cu imperialismul american, chiar mai departe decât a mers Hruşciov“. El a amintit de incidentul din noiembrie 1964, când delegaţia P.C.C a participat la Moscova la festivităţile consacrate Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, iar unii demnitari sovietici „au ponegrit pe conducătorul nostru, pe tovarăşul Mao Zedong“.3

Lupta comună împotriva Tratatului de la Varşovia

Referindu-se la Tratatul de la Varşovia şi la CAER, unde sovieticii urmăreau să-şi impună punctul de vedere, premierul chinez a spus: „Dumneavostră nu puteţi decât să luptaţi în interiorul acestei organizaţii şi desigur aceasta este o luptă grea; noi ducem lupta împotriva lor din afara acestor organizaţii, distrugându-le forţele“. În concluzie: „noi sprijinim poziţia dumneavoastră, sprijinim lupta dumneavoastră împotriva şovinismului de mare putere“.

O problemă delicată a fost aceea a condamnării publice, de la Bucureşti, a conducerii sovietice. Încă de la convorbirile din 18 iunie, Zhou Enlai a amintit că înainte de începerea vizitei a transmis prin ambasadorul Chinei la Bucureşti dorinţa sa de a exprima acest punct de vedere: „am crezut că dacă menţionez acest lucru în cuvântarea mea, nu va reprezenta o greutate pentru dumneavoastră. De două ori ne-am întâlnit cu această chestiune şi am înţeles că nu doriţi să ne manifestăm atitudinea.“ Nu ar fi fost menţionată expres Uniunea Sovietică, ci „numai sprijinirea luptei împotriva şovinismului de mare putere“. Din discuţiile avute în ziua de 17 iunie cu Ion Gheorghe Maurer şi Emil Bodnăraş, „am înţeles că în situaţia în care vă aflaţi, nu doriţi să ne manifestăm atitudinea. Dacă ne-aţi cere părerea, v-am spune că nu suntem de acord cu asemenea procedee“.

Şovinismul sovietic de mare putere

Nicolae Ceauşescu a explicat, în timpul convorbirilor din 22 iunie: „Aş dori să adresez mulţumirile noastre pentru sprijinul exprimat de tovarăşul Zhou Enlai şi tovarăşii chinezi în lupta împotriva acestor manifestări. Considerăm însă că el ar trebui exprimat într-o anumită formă, care să ne creeze condiţiuni de a acţiona în viitor. Aici sunt deosebiri între noi şi tovarăşii chinezi”. România era interesată să dezvolte relaţiile cu ţările socialiste vecine, era membră a Tratatului de la Varşovia şi a CAER şi „trebuie să acţionăm în acest cadru, pentru a putea să asigurăm renunţarea la manifestările şovinismului de mare putere“, dar că „în public trebuie să le spunem într-o formă adecvată, care să nu ducă la înăsprirea relaţiilor“. În prim-plan trebuie „să căutăm ceea ce ne uneşte, să consolidăm şi să unim punctele de vedere comune“. De aceea, „nu împărtăşesc părerea tovarăşului Zhou Enlai potrivit căreia Uniunea Sovietică ar fi trădat socialismul, ar merge spre trădare“; problemele divergente se puteau discuta, dar „este dreptul lor [al liderilor sovietici] să rezolve treburile interne, judecători sunt partidul şi poporul sovietic“.

Zhou Enlai s-a arătat receptiv la spusele secretarului general al C.C. al P.C.R., drept care a propus o modificare a programului „pentru că trebuie să pregătesc cuvântarea mea pentru mitingul de mâine, ca să fie corespunzătoare cu ceea ce noi dorim să spunem şi să corespundă şi cu situaţia în care dumneavoastră vă aflaţi“. Discuţiile s-au încheiat la 12,15, iar anunţata vizită la Universitatea din Bucureşti nu a mai avut loc. Întâlnirea celor două delegaţii s-a desfăşurat a doua zi, 23 iunie de la ora 10.

Liderul chinez a reamintit faptul că în problema şovinismului de mare putere există „puncte de vedere comune; înainte de venirea mea în România, am spus tovarăşului Bodnăraş că sprijinim poziţia dumneavoastră, lupta dumneavoastră în cadrul Tratatului de la Varşovia şi în cadrul CAER. Nu ne-am aşteptat ca, odată ce am menţionat acest lucru în cuvântarea mea, să vă simţiţi jenaţi. Faptul că în această problemă avem poziţii diferite a fost deja dezvăluit în faţa opiniei publice. Este relativ uşor să găsim mijlocul să evităm dezvăluirea în mod obiectiv în faţa opiniei publice a unor astfel de procedee. De pildă, în cuvântarea mea de astăzi, mă voi strădui să găsesc formulări corespunzătoare; este greu însă de spus dacă acestea vor fi într-adevăr corespunzătoare dorinţei dumneavoastră. Dacă nu expunem nimic din poziţiile noastre faţă de problemele internaţionale în cursul vizitei, se va crea impresia în rândul popoarelor noastre şi în opinia publică mondială că ascundem ceva“. Zhou Enlai a constatat că „există între noi o deosebire fundamentală în modul de a privi revizionismul sovietic. După părerea dumneavoastră, revizioniştii contemporani sovietici s-au schimbat faţă de perioada lui Hruşciov“; P.C.C. apreciază că revizioniştii contemporani sovietici „au trădat cauza noastră comună, marxism-leninismul“. În această problemă, între cele două partide „există divergenţe fundamentale“, iar conducerea P.C.C. recunoaşte „Dumneavoastră faceţi parte din Tratatul de la Varşovia şi din CAER, vă aflaţi în Europa şi de aceea este imposibil să nu aveţi legături cu ei“.

Zhou Enlai a propus ca la încheierea vizitei delegaţiei P.C.C. în România să se dea publicităţii un comunicat scurt, în care „să fie subliniate relaţiile de prietenie între partidele şi ţările noastre“. Nicolae Ceauşescu s-a declarat de acord, subliniind că acesta „trebuie să oglindească dorinţa comună de a dezvolta în continuare relaţiile de prietenie şi colaborare dintre partidele şi popoarele noastre“.

23 iunie mitingul de prietenie româno-chinez

Conform programului, în după-amiaza zilei de 23 iunie 1966, s-a desfăşurat, în Sala Palatului din Bucureşti, mitingul prieteniei româno-chineze. Această manifestare s-a transmis în direct, la radio şi la televiziunea română. La ora anunţată (17,00), pe ecranele televizoarelor au apărut imagini din Sala Palatului, pavoazată cu lozinci în limbile română şi chineză, cu participanţii care îşi ocupaseră locurile pe scaune. Camerele de luat vederi au prezentat imagini din sală timp de patru ore. Cei doi lideri şi membrii prezidiului au intrat în sală la ora 21,20. Mitingul a durat până la ora 22,00, timp în care Nicolae Ceauşescu şi Zhou Enlai au rostit 10-15 fraze despre importanţa vizitei, despre rezultatele pozitive ale acesteia, despre ocazia de a consolida şi dezvolta prietenia între România şi China, popoarele roman şi chinez între P.C.R. şi P.C.C. Niciun cuvânt despre situaţia internaţională. Cuvântările au fost marcate de aplauze, iar la sfârşit participanţii au ovaţionat pentru prietenia româno-chineză4. Nu s-a dat nicio explicaţie asupra întârzierii cu care a început mitingul şi nici a declaraţiilor foarte generale ale celor doi lideri. Dar cei mai mulţi români au înţeles că a existat o deosebire de vederi, care nu trebuia expusă public.

O vizită grea, dar utilă

Politica este arta posibilului, de care trebuia să se ţină seama în orice împrejurare. România era şi a rămas, pentru că nu avea altă soluţie, în Tratatul de la Varşovia şi în CAER, opunându-se din interiorul acestora politicii hegemoniste a Kremlinului. Promovarea unei politici de prietenie cu China era privită cu ostilitate de liderii sovietici, astfel că Ceauşescu nu a acceptat ca prin declaraţii făcute la Bucureşti de premierul Zhou Enlai să le ofere acestora noi argumente împotriva conducerii României. Până la urmă, înţelepciunea a învins, iar declaraţiile făcute la mitingul prieteniei româno-sovietice au evidenţiat dorinţa comună a Bucureştilor şi Beijingului de a dezvolta relaţiile de prietenie şi de a contribui la statornicirea unui climat de pace şi cooperare internaţională.

Vizita lui Zhou Enlai în România nu a fost una uşoară, dar s-a dovedit  extrem de utilă. Liderul chinez a înţeles şi a acceptat faptul că România avea o poziţie geostrategică dificilă, iar libertatea ei de manevră nu era foarte largă. Sovieticii, bulgarii şi ungurii făceau front comun, iar ei erau vecinii românilor. La rândul lor, iugoslavii îşi urmau propria lor politică şi nu se angajau în sprijinirea României în cazul unui conflict cu sovieticii (s-a văzut limpede acest fapt în august 1968, când Tito nu i-a lăsat nicio speranţă lui Ceauşescu)5.

În acele momente dificile din august 1968, când trupele sovietice, bulgare, ungare, polone şi est-germane au invadat Cehoslovacia, act condamnat cu vehemenţă de Nicolae Ceauşescu, iar românii trăiau cu sentimentul că şi ţara lor va fi atacată, vocea lui Zhou Enlai a fost cea a unui „prieten, care la nevoie se cunoaşte“. Participând la festivitatea oferită de Ambasada României la Beijing cu prilejul zilei de 23 august, premierul Zhou Enlai a declarat că „poporul chinez sprijină poporul român“ în lupta pentru apărarea independenţei şi suveranităţii sale”6.

Vizite la nivel înalt româno chineze în perioada comunistă (în paranteză este trecut conducătorul delegaţiei):

 

Români în China:

11 şi 19 octombrie 1954 (Petru Groza, preşedintele MAN);

31 martie – 10 aprilie 1958 (Chivu Stoica, prim-ministru);

30 septembrie – 7 octombrie 1964  (Ion Gheorghe Maurer, prim ministru);

11 septembrie 1969 (Ion Gheorghe Maurer, prim ministru);

1 – 9 iunie 1971 (Nicolae Ceauşescu, secretar general al P.C.R.);

5 – 9 august 1974 (George Macovescu, ministrul de Externe);

15 – 20 mai 1978 (Nicolae Ceuşescu, președintele R.S.R., secretar general al P.C.R.);

24 noiembrie – 1 decembrie 1980 (Ilie Verdeţ, prim-ministru);

15 – 21 iunie 1981 (Ștefan Andrei, ministrul de Externe);

13 – 17 aprilie 1982 (Nicolae Ceauşescu, președintele R.S.R., secretar general al P.C.R.);

21 – 25 noiembrie 1983 (Constantin Dăscălescu, prim ministru).

7 – 15 octombrie 1985 (Nicolae Ceauşescu)

14 – 18 octombrie 1988 (Nicolae Ceauşescu)

 

Chinezi în România:

16 – 24 iunie 1966 (Zhou Enlai, premierul Consiliului de Stat al R.P. Chineze);

25 – 26 august 1974 (Li Xiannian, ministru de finanțe);

16 – 21 august 1978 (Huo Guofeng, premierul Consiliului de Stat al R.P. Chineze);

10 – 12 noiembrie 1979 (Huang Hua, ministrul de externe);

9 mai 1980 (Hua Guofeng, premierul Consiliului de Stat al RP Chineze);

5 – 10 mai 1983 (Hu Yaobang, secretar general al C.C. al P.C. Chinez)

1 – 2 aprilie 1984 (Wu Xueqian, ministrul de Externe);

27 – 29 august 1984 (Li Xiannian, președintele R.P. Chineze).

2 – 6 iulie 1986 (Zhao Ziyang, premierul Consiliului de Stat al RP Chineze)

 

1.Ministerul Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale, Relaţiile româno-chineze. 1880-1974. Documente. Ediţie de documente întocmită de: ambasador Romulus Ioan Budura (coordonator), Iolanda Ţighiliu, Camelia Moraru, Constantin Moraru, Costin Ionescu. Redactor Laura Neagu, Bucureşti, 2005, p. 198 (în continuare se va cita Documente…).

2.Ibidem, pp. 788-872.

3.Vezi, pe larg, Ioan Scurtu, Malinovski către Zhou Enlai: „Noi l-am înlăturat pe Hruşciov şi voi trebuie să-l înlăturaţi pe Mao“, în „Historia“, decembrie 2007.

4.„Scânteia“ din 24 iunie 1966.

5.Ioan Scurtu, 1968. Ceauşescu către Tito:” Suntem hotărâţi să apărăm independenţa ţării“, în  „Magazin istoric“, nr. 2/1998.

6.Documente…, pp. 904-905.

Share
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.