În volumul IOAN SCURTU în slujba istoriei îngrijit de prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu şi dr. Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica Sfântu Gheorghe şi Editura Ştefadina Bucureşti, 2020, 482 p. – am publicat un masiv studiu (pp. 43 – 328), intitulat Din istoria Arhivelor Statului/ Naţionale ale României. O experienţă personală (1991 -1996). În capitolul V am prezentat, pe bază de documente, Înfiinţarea Facultăţii de Arhivistică, iar în capitolul XIV (ultimul) – Continuitate şi afirmare – ruptură şi decădere – m-am referit la eforturile făcute de directorii generali (inclusiv de mine) pentru formarea cadrelor de specialişti. Am menţionat atitudinea ostilă a celor de după 2007, şi faptul că, în iunie 2020, „pe site-ul Academiei de Poliţie <Alexandru Ioan Cuza> privind examenul de admitere, Facultatea de Arhivistică nu figurează, ceea ce înseamnă că aceasta a intrat într-un proces de lichidare”. Intuiţia mea s-a dovedit a fi corectă.

La mijlocul lunii decembrie 2020 am citit online următorul document:

Ministerul Afacerilor Interne

Academia de Poliţie                                                   

 Nesecret

„Alexandru Ioan Cuza”                                                                                    Exemplar unic

Senatul Universităţii                                                                Nr. 4428186 din 14.10. 2020 

                                 HOTĂRȂRE

 privind aprobarea propunerii de reorganizare a studiilor de licenţă la nivelul Academiei prin desfiinţarea Facultăţii de Arhivistică, potrivit Notei-raport MAI nr. 43891 din 09.10. 2020,   conform dispoziţiilor legale.

Art. 1. Se aprobă propunerea de desfiinţare a Facultăţii de Arhivistică.

Art. 2. Documentele justificative, în original, se arhivează la Rectorat.

                                     PREŞEDINTE,

                        Comisar şef de poliţie,

                        Conf univ.dr. Dragoş Andrei IGNAT.

                             Bucureşti, 14 octombre 2020

Înainte de a formula unele aprecieri privind această Hotărâre, o retrospectivă istorică se impune. Încă de la înfiinţarea Direcţiei Generale a Arhivelor Statului în 1862, s-a avut în vedere „organizarea unor cursuri speciale” pentru pregătirea personalului de specialitate, dar abia în 1924, Constantin Moisil a reuşit să înfiinţeze Şcoala Practică de Arhivari, devenită Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie, care a fiinţat timp de 46 de ani.

În vremea ocupaţiei sovietice de după 1944 s-a desfăşurat o amplă ofensivă împotriva istoriei românilor, devenită – prin manualul lui Roller, istoria R. P. R. Pe acest fond, în 1950 a fost desfiinţată Şcoala Superioară de Arhivistică, personalul nou angajat trebuind să urmeze câteva cursuri de iniţiere. Apoi, în 1980, s-a înfiinţat Centrul de Perfecţionare Profesională a Lucrătorilor din Arhivele Statului, cu misiunea de a asigura reciclarea periodică a întregului personal.

La instalarea mea în funcţia de director general al Arhivelor Statului (noiembrie 1991), exista preocuparea de a se reînfiinţa Şcoala Naţională (Superioară) de Arhivistică, sub numele de Şcoala Naţională de Arhivisticǎ, având   satatut de facultate. Am discutat cu Ştefan Hurmuzache, director adjunct al Direcţiei Generale a Arhivelor Statului şi şeful Centrului de Perfecţionare, care mi-a mǎrturisit cǎ a fǎcut repetate demersuri la Ministerul Învǎţǎmântului şi Ştiinţei, dar nu a avut succes.

Am decis să mă implic în formarea arhiviştilor cu pregătire superioară, pornind de la realizările obţinute de directorii generali Constantin Moisil şi Aurelian Sacerdoţeanu. Aveam o anumitǎ experienţǎ şi unele relaţii cu cadre de conducere din Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei  (fusesem inspector general pentru Invǎţǎmântul Superior, iar în acel moment eram preşedintele Comisiei de Istorie a Ministerului). Ştiam cum se înfiinţează o facultate şi la cine puteam apela pentru a mǎ ajuta în demersul meu.

Am apreciat că Şcoala Naţională de Arhivistică trebuia să aibă un plan de învǎţǎmânt care sǎ acopere patru ani de studii (nu se inventase „planul de la Bologna”, care a satabilit  durata studiilor de licenţă la trei ani), cu 28 – 30 ore pe sǎptǎmânǎ (cum se prevedea atunci), sǎ respecte structura anului universitar stabilitǎ de Ministerul Învǎţǎmântului şi Ştiinţei, sǎ cuprindǎ cursuri şi seminarii (lucrǎri practice) repartizate pe semestre, sesiuni de examene şi pentru lucrarea de licenţǎ. De asemenea, sǎ existe un stat de funcţiuni în care sǎ se indice repartizarea materiei pe gradele didactice (asistent, lector, conferenţiar, profesor).

 În cursul lunii noiembrie 1991 am organizat la Direcţia Generalǎ a Arhivelor Statului trei dezbateri la care au participat personalităţi recunoscute pentru valoarea lor ştiinţifică: Cornelia Bodea, Ştefan Ştefǎnescu – membri corespondenţi ai Academiei Române, profesorii universitari Zoe Petre – decanul Facultǎţii de Istorie, Dumitru Almaş, Radu Manolescu şi Gheorghe Mihǎilǎ. Am convenit cǎ trebuie sǎ  formǎm specialişti în arhivistică şi în paleografiile documentelor pǎstrate în Arhivele Statului (chirilicǎ, slavǎ, latinǎ, greacǎ, turco-osmanǎ,  germanǎ, maghiarǎ), dar care sǎ aibǎ şi o pregǎtire istoricǎ adecvatǎ. Ca urmare, planul de învǎţǎmânt sǎ cuprindǎ cursuri şi seminarii de arhivistică şi ştiinţele auxiliare ale istoriei, de istoria românilor şi de istoria universalǎ, precum şi cursuri şi seminarii (activitǎţi practice) pentru limbile şi paleografiile respective.  Să se lucreze pe grupe mari la arhivistică şi istorie, pe subgrupe de 5-6 studenţi la limbile şi paleografiile menţionate. Pentru cadrele cu pregǎtire medie sǎ se înfiinţeze un colegiu, în care accentul sǎ cadǎ pe activitǎţile practice. Posturile didactice să fie ocupate prin concurs, iar în unele situaţii să facem apel la profesori şi conferenţiari de la Universitatea Bucureşti, precum şi la cercetători de la institutele Academiei Române, care să desfăşoare activităţi didactice la Şcoala Naţională de Arhivistică, prin cumul sau plata cu ora.

Pe aceastǎ bazǎ am elaborat un Argument, am întocmit Planurile de învǎmânt pentru cele douǎ structuri, precizând cǎ vom deschide mai întâi Şcoala Naţională de Arhivistică, iar peste câţiva ani, pe baza experienţei dobândite, vom inaugura şi colegiul. Deocamdată să avem în vedere formarea de cadre pentru Arhivele Statului. În temeiul studiului fǎcut de Serviciul Resurse Umane (Personal) pentru urmǎtorii zece ani, am propus 25 de studenţi pe an şi un numǎr total de 11 cadre didactice şi trei de personal auxiliar. Cu dosarul astfel alcǎtuit m-am prezentat la ministrul de interne Victor Babiuc, care a apreciat seriozitatea demersului şi declarat că este de acord cu înfiinţarea Şcolii Naţionale de Arhivistică.

Ştiam cǎ aprobarea planului de învǎţǎmânt, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice, numirea conducerii (decan, secretar ştiinţific, şef de catedrǎ) trebuiau  aprobate de un organ superior şi acesta nu putea fi decât  Senatul universitar. Am discutat cu rectorul Nicolae Cristescu – reputat matematician, membru al Academiei Române – despre iniţiativa mea şi dorinţa ca Şcoala Naţionalǎ de Arhivisticǎ sǎ funcţioneze în cadrul Universitǎţii din Bucureşti. Rectorul s-a declarat de acord şi mi-a propus sǎ-i aduc o solicitare scrisă, pe care sǎ o supunǎ aprobǎrii în Biroul Senatului. Ca urmare, i-am transmis urmǎtoarea adresă:

  ROMÂNIA

  DIRECŢIA GENERALĂ  A  ARHIVELOR STATULUI,  nr. 8 728 /3 decembrie 1991       

CĂTRE UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

                                         – Biroul Senatului –

Direcţia Generalǎ a Arhivelor Statului, pe linia preluǎrii şi dezvoltǎrii tradiţiilor valoroase ale învǎţǎmântului superior românesc, a iniţiat acţiunea de reînfiinţare a Şcolii Naţionale de Arhivisticǎ, instituţie fundamentalǎ pentru pregǎtirea specialiştilor necesari prelucrǎrii, conservǎrii şi valorificǎrii fondului arhivistic naţional.

Vǎ solicitǎm acordul ca Şcoala Naţionalǎ de Arhivisticǎ sǎ funcţioneze în structura Universitǎţii Bucureşti. Preconizǎm ca Şcoala Naţionalǎ de Arhivisticǎ sǎ fie compusǎ din Facultatea de Arhivisticǎ şi Colegiul de Arhivisticǎ.

Dorim ca Şcoala Naţionalǎ a Direcţiei Generale a Arhivelor sǎ funcţioneze în cadrul Universitǎţii din Bucureşti, conform reglementǎrilor legale privind activitatea didacticǎ şi ştiinţificǎ, urmând ca activitǎţile privind practica în arhive, spaţiile de învǎţǎmânt, salarizarea personalului didactic şi auxiliar, bursele studenţilor sǎ fie asigurate de Ministerul de Interne, în organigrama cǎruia se aflǎ Direcţia Generalǎ a Arhivelor Statului.

 Acordul Universitǎţii din Bucureşti este necesar pentru întreprinderea mǎsurilor  cuvenite la Ministerul Învǎţǎmântului şi Ştiinţei.

                                       DIRECTOR GENERAL,

                             Profesor universitar dr. IOAN SCURTU

Biroul Senatului a aprobat în aceeaşi zi solicitarea mea. M-am deplasat la Ministerul Învǎţământului şi Ştiinţei, unde am discutat cu ministrul Mihai Golu şi cu Alexandru Roşu, secretarul de Stat pentru Învǎţǎmântul Superior, pe care-i cunoşteam foarte bine, ambii fiind profesori la Universitatea din Bucureşti. Aceştia au apreciat iniţiativa şi argumentele mele, dar Alexandru  Roşu mi-a atras atenţia cǎ denumirea de şcoalǎ nu este specificǎ învǎţǎmântului superior şi a cerut să o înlocuiesc cu cea de facultate. Ministrul Golu a insistat  cǎ este  bine sǎ urmez acest sfat. Argumentele mi s-au pǎrut temeinice, drept care am promis sǎ revin cu documentaţia refǎcutǎ.

M-am înapoiat la Universitate, unde am discutat cu rectorul Cristescu, căruia i-am prezentat necesitatea schimbării denumirii solicitată de Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei. A fost de acord. L-am rugat să mă ajute în privinţa ocupării, prin concurs, a unor posturi didactice şi să stabilească în ce cămine vor locui studenţii şi studentele Facultăţii de Arhivistică.  Rectorul a rămas surprins de aceaste solicitări, zicând că Biroul Senatului şi-a dat acordul ca Şcoala Naţională de Arhivistică să aibă „girul Universităţii”, aşa cum a făcut-o pentru Institutul Teologic în mai 1991, care-şi rezolvă singur problemele. Despre cazarea studenţilor nici nu poate fi  vorba, deoarece Universitatea se află  într-o acută criză de spaţiu.

Ajunsesem într-o situaţie dificilă. Ministrul de interne aprobase înfiinţarea Şcolii Naţionale de Arhivistică, iar schimbarea denumirii putea genera o reacţie negativă. Pe de altă parte, funcţionarea acesteia în cadrul Universităţii era blocată.  Exista riscul ca dorinţa mea de a asigura pregătirea la nivel universitar a arhiviştilor să eşueze.

La şedinţele de Colegiu de la Ministerul de Interne – din care făceam parte în calitate de director general al Arhivelor Statului – stǎteam lângǎ prof. univ. dr. general Vasile Dobrinoiu, rectorul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”. Aceasta fusese înfiinţată prin Hotărârea de Guvern din 25 februarie 1991, şi era singura instituţie de învăţământ superior din Ministerul de interne, în structura căruia se aflau şi Arhivele Statului. Vǎzându-mǎ îngândurat, m-a întrebat ce problemǎ am? I-am relatat situaţia în care mǎ aflam, iar dânsul mi-a propus ca Facultatea de Arhivisticǎ sǎ facă parte din Academia de Poliţie. Mi-a prezentat avantajele: facultatea poate funcţiona ca instituţie civilǎ, fără ore de pregătire militară, Academia va asigura amenajarea şi întreţinerea spaţiilor pentru învǎţǎmânt, cazarea şi masa gratuite pentru studenţi, cadrele didactice vor beneficia de sporurile prevǎzute pentru Ministerul de Interne.

Propunerea mi s-a părut nepotrivită, mai ales în acel context când se cerea demilitarizarea Ministrului de Interne. Ca urmare, am discutat la Arhivele Statului cu directorii şi cu alţi arhivişti cu experienţă.  S-a desprins concluzia că nu exista o altă soluţie, iar oferta rectorului Academiei de Poliţie trebuia acceptată.

Dupǎ câteva zile de reflecţie, am avut o discuţie aprofundată cu Vasile Dobrinoiu, declarându-i că sunt de acord ca Facultatea de Arhivistică să funcţioneze în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, dar într-un local propriu în Bucureşti (Academia funcţiona la Băneasa), cu personal exclusiv civil, fără nici o participare la pregătirea militară a cadrelor didactice, studenţilor şi personalului administrativ. Rectorul a acceptat aceste propuneri.

Ca urmare, am redactat o Notă-raport către ministrul de interne în care propuneam: 1) Şcoala Naţională de Arhivistică să se constituie prin reorganizarea Centrului de Perfecţionare Profesională a Lucrătorilor din Arhivele Statului; 2) În cadrul Academniei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” să se înfiinţeze Facultatea de Arhivistică.

În discuţia pe care am avut-o, i-am explicat lui Victor Babiuc că rectorul Vasile Dobrinoiu a fost de acord ca Facultatea de Arhivistică să funcţioneze în cadrul instituţiei pe care o conducea. Ministrul a apreciat că cele două propuneri erau utile, iar soluţiile foarte bune.

 Peste o sǎptǎmânǎ, Victor Babiuc a obţinut Hotǎrârea Guvernului României nr. 137/ 1991, privind structura Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, în care a fost a inclusă Facultatea de Arhivisticǎ.

 În zilele următoare, Ştefan Hurmuzache din partea Arhivelor Statului şi colonelul Constantin Turceac de la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” au lucrat la elaborarea  documentelor necesare. Pe parcurs am fost şi eu prezent la discuţii. De asemenea, l-am invitat pe Ion Sǎraru, inspector general pentru Învǎţǎmântul Superior din Ministerul Învǎţǎmântului şi  Ştiinţei,  sǎ ne  dea o mânǎ de ajutor. Acesta a făcut  câteva precizǎri extrem de utile.

În forma finală au fost preluate, fără nici o modificare: Nota de fundamentare; Planul de învăţământ; repartizarea materiilor pe anii de studiu; propunerile privind numărul de studenţi şi de cadre didactice. S-au stabilit modalităţile concrete privind implicarea Academiei de Poliţie.

Am prezentat documentele la Ministerul Învǎţǎmântului şi Ştiinţei în ziua de 9 ianuarie  1992, iar a doua zi, 10 ianuarie, am obţinut Avizul directorului general  Ovidiu Ianculescu, profesor la Politehnicǎ, acum director general pentru Învǎţǎmântul Superior, pe care-l cunoşteam de mai mulţi ani.

Pe aceastǎ bazǎ, la 1 februarie 1992, ministrul Victor Babiuc a semnat Ordinul care la articolul 1 prevedea:

Cu data prezentului Ordin, în cadrul Academiei de Poliţie a Ministerului de Interne se înfiinţeazǎ Facultatea de Arhivisticǎ, care face parte din structura acestei instituţii de învǎţǎmânt superior.

Direcţia Generalǎ a Arhivelor Statului va asigura îndrumarea de specialitate în domeniul arhivistic.

 În articolul 5 se preciza: Facultatea de Arhivisticǎ va folosi baza tehnicǎ, materialǎ şi financiarǎ existentǎ în cadul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Au urmat o multitudine de activitǎţi: organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice; înfiinţarea Catedrei de Arhivistică; amenajarea spaţiilor de învăţământ, precum şi a celor pentru cazarea şi  masa  studenţilor; constituirea bibliotecii pe baza „Fondului Aurelian Sacerdoţeanu”; desfăşurarea concursului de admitere  etc. etc.

În mai 1992 s-a format primul Consiliu al Facultăţii de Arhivistică, alcătuit din profesorii universitari Ioan Scurtu, Ştefan Ştefănescu, Radu Manolescu, Gheorghe Mihăilă, lector universitar dr. Maria Dogaru şi Ştefan Hurmuzache; un loc a fost rezervat studentului care reuşea pe primul loc la examenul de admitere.

După validarea concursurilor şi acceptul unor specialişti de a ţine cursuri şi seminarii la Facultatea de Arhivistică  în regimul plata cu ora, activităţile didactice la anul I au fost repartizate astfel: Istoria veche a românilor – prof. univ. dr. Ştefan Ştefănescu, Universitatea Bucureşti; Istoria veche universală – lector univ. dr. Vlad Nistor,  Universitatea Bucureşti;  Arhivistică şi Ştiinţe Auxiliare – lect. univ. dr. Maria Dogaru;  Paleografia chirilică – lect. univ. dr. Constantin Burac;  Limba şi paleografia latină – lect. univ. Maria Dragomir;  Limba şi paleografia slavă – lector univ. dr. Olimpia Guţu; Limba şi paleografia  greacă – dr. Olga Cicanci, Institutul de Studii Sud-Est Europene; Limba şi paleografia maghiară – conf. univ dr. Olga Murvai, Universitatea Bucureşti.

Concursul de admitere s-a desfăşurat în foarte bune condiţii, asigurând bună selecţie (au fost  înscrişi patru candidaţi pe un loc).

Facultatea de Arhivisticǎ a fost inaugurată oficial la 5 octombrie 1992, în Bucureşti, localul Arhivelor Statului din Bulevardul Iuliu Maniu. La festivitate au participat: ministrul de interne Victor Babiuc; rectorul Academiei de Poliţie  Vasile Dobrinoiu; alte cadre de conducere din Ministerul de Interne; Ion Săraru, reprezentantul Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei; profesori de la Universitatea din Bucureşti; arhivişti  de la Direcţia Generală şi de la Filiala Bucureşti a Arhivelor Statului; cadrele didactice recent încadrate, precum şi  toţi tinerii studenţi.

În cuvântul meu am subliniat că prin înfiinţarea Facultăţii de Arhivistică  „se  reia, într-un nou context istoric, o valoroasă tradiţie a învăţământului arhivistic din România”. M-am referit la eforturile depuse de Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Dimitrie Onciul în vederea organizării unei şcoli pentru  pregătirea  specialiştilor în paleografiile în care erau redactate documentele şi am insistat asupra succesului obţinut de Constantin Moisil prin înfiinţarea Şcolii Superioare de Arhivari, devenită Şcoala Superioară de Paleografie şi Arhivistică. Am elogiat activitatea lui Aurelian Sacerdoţeanu, care a reuşit să asigure funcţionarea acestei şcoli şi în condiţiile grele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Am apreciat că  închiderea acesteia în 1950 a fost un act antinaţional, impus de ocupantul sovietic. După 42 de ani, prin înfiinţarea Facultăţii de Arhivistică se vor asigura specialiştii necesari, capabili să descifreze şi să folosească documentele din Arhivele Statului, indiferent de limba în care au fost scrise.

Cu timpul, aceştia vor putea lucra şi în alte instituţii creatoare şi deţinătoare a documentelor de arhivă.  Am menţionat că în acest demers am fost sprijinit de factorii de decizie din Ministerul de Interne  şi din Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei, am  mulţumit ministrului „pentru receptivitatea de care a dat dovadă şi operativitatea cu care a acţionat”, rectorului Academiei de Poliţie pentru colaborare, făcând posibilă inaugurarea facultăţii într-un spaţiu adecvat, profesorilor Universităţii din Bucureşti care au contribuit la stabilirea conţinutului didactic  al facultăţii, personalului tehnic de la Direcţia Generală şi de la Academia de Poliţie pentru efortul depus în vederea amenajării spaţiului de învăţământ. M-am adresat studenţilor, urându-le să devină arhivişti cu o temeinică pregătire, care să asigure modernizarea şi dezvoltarea Arhivelor Statului din România.

Ministrul Victor Babiuc a apreciat „iniţiativa profesorului Ioan Scurtu”, pe care l-a sprijinit „să realieze ceea ce a gândit prin înfiinţarea Facultăţii de Arhivistică”. Vechiul arhivist  Al. Husar a evocat anii petrecuţi la Şcoala de Arhivistică;  Ştefan Hurmuzache a prezentat o comunicare despre publicaţiile realizate de Arhivele Statului;  Virgil Ene – studentul clasat primul la concursul de admitere – şi-a exprimat bucuria de a urma această facultate şi a se califica în meseria dorită;  Maria Dogaru a vorbit despre profesorul şi arhivistul Aurelian Sacerdoţeanu şi a prezentat „Pergamentul de înfiinţare a Facultăţii de Arhivistică”, pe care ministrul şi celelalte personalităţi, precum şi cadrele didactice l-au semnat după încheierea festivităţii.

Despre acest eveniment s-a transmis în aceeaşi zi la  emisiunea de ştiri de la ora 16 a postului naţional de Radio, iar TVR, în telejurnalul de seară, a difuzat un reportaj cu imagini din timpul cuvântului meu  şi al ministrului Babiuc.  Câteva ziare au consemnat înfiinţarea noii facultăţi.

Studenţii Facultăţii de Arhivistică – selecţionaţi după un riguros examen de admitere (în condiţiile în care la aproape toate Universităţile  se intra pe baza mediei de la bacalaureat) – au beneficiat de foarte bune condiţii de studiu şi de viaţă. Li s-a asigurat contactul direct cu documentele aflate în Arhivele Statului din Bucureşti şi în filiale judeţene. Cu acest prilej fiecare şi-a putut valorifica  cunoştinţele de paleografia  în care se specializa (chirilică, slavă, latină, germană, maghiară, turcă şi greacă).

Cu ocazia vizitei în România, la invitaţia directorului general al Arhivelor Statului (din aprilie 1996 Arhivelor Naţionale), secretarul general al Comitetului Internaţional al Arhivelor, conducătorii  Arhivelor Naţionale sau de Stat din Germania, Franţa, Turcia, Federaţia Rusă, Ungaria, Ucraina, Iugoslavia, Macedonia, Italia, Bulgaria au solicitat să viziteze Facultatea de Arhivistică şi s-au declarat încântaţi de modul cum era organizată şi funcţiona această instituţie, de discuţiile avute cu cadrele didactice şi studenţii acesteia.

Absolvenţii Facultăţii de Arhivistică au adus un suflu nou, de profesionalism,  la locul de muncă şi s-au afirmat prin rezultatele obţinute. Unii au devenit doctori în istorie sau arhivistică, directori de filiale (direcţii) judeţene sau conferenţiari universitari.

După demisia mea din calitatea de director general al Arhivelor Naţionale, în decembrie 1996,  nu m-am implicat în activitatea Facultăţii de Arhivistică şi nu am avut nici un rol în evoluţia acesteia. Am participat, ca invitat, la unele  sesiuni ştiinţifice şi aniversări.  Ştiu că din anul 2003 s-a înfiinţat un masterat în Arhivistică cu durata de doi ani, pentru absolvenţii Facultăţii de Arhivistică şi ale altor facultăţi care ocupă o funcţie de arhivist în sistemul arhivelor de stat şi private. Am aflat că unele cadre didactice au murit (Ştefan Ştefănescu, Maria Dogaru, Olga Cicanci), altele s-au pensionat (Constantin Burac, Lia Dragomir, Olimpia Guţu) sau nu au mai continuat activitatea la  Facultatea de Arhivistică (Olga Murvai, Vlad Nistor), astfel că – după 28 de ani – din echipa iniţială nu a mai rămas nimeni.

 Am constatat că existenţa Facultăţii de Arhivistică nu a fost văzută cu ochi buni de cei obişnuiţi să-şi angajeze nevestele, copiii sau amantele la Arhivele Statului şi nici de cei de la Arhivele Statului/Naţionale care se temeau de concurenţa unor tineri cu o foarte bună pregătire profesională.  S-a mers până acolo încât, prin memorii adresate ministrului de interne şi prin articole difuzate prin presă sau prin internet, să se ceară desfiinţarea  Facultăţii de Arhivistică. Mulţi au  folosit ca pretext faptul că nu ar mai fi posturi în Arhivele Naţionale, deşi în Raportul de activitate a acestei instituţii privind anul 2019 se aprecia că „deficitul de resurse umane, dar mai ales pierderile de personal din ultimii ani cauzează însemnate greutăţi în îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor specifice”.

 În mod surprinzător, la această campanie s-a asociat  şi un important  istoric, care a declarat că  „studiul arhivisticii generale nu are ce să caute la Academia de Poliţie <Al. I. Cuza> […] Existenţa facultăţii la Academia de Poliţie este nejustifcată şi din alt motiv: în nomenclatorul specializărilor din învăţământul superior românesc, avem cuprinsă Arhivistica drept specialitate la nivel de licenţă şi masterat la universităţile civile (de exemplu la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca). Paralelismul nu are nici un sens, crează confuzii, discriminări, duce la cheltuieli nejustificate şi inutile”.

Firesc este ca atunci când un istoric se pronunţă asupra unui subiect  să se informeze în prealabil. Dacă ar fi consultat revista „Hrisovul”, editată de Facultatea de Arhivistică, sau o carte a directorului general de atunci difuzată prin librăriile din toată ţara, ar fi aflat, pe bază de documente, cum şi pe ce baze s-a înfiinţat Facultatea de Arhivistică[1]. Ar fi reţinut că nu exista nici o imixtiune a factorului militar în activitatea didactică şi ştiinţifică a acesteia.

 Înainte de toate se cuvine subliniat  faptul că în nici o „universitate civilă” din România nu există o Facultate de Arhivistică. Am accesat programele de la facultăţile de istorie şi am constatat următoarele:  la Facultatea de Istorie de la  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi figurează un program de masterat – „Arhivistică”, iar la  Facultatea de Istorie şi Filosofie de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unul dintre cele opt departamente se intitulează „Arhivistică şi Etnologie”. Nu rezultă că la cele două facultăţi  se studiază limbile şi paleografiile documentelor istorice aflate în Arhivele Naţionale ale României.

 La celelalte facultăţi – Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti,  Facultatea de Ştiinţe Sociale (unde este inclusă Istoria) de la Universitatea din Craiova;   Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie de la Universitatea de Vest din Timişoara,  Facultatea de Istorie şi Filologie de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia,  Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa – arhivistica nu figurează ca specializare, nici la studiile de licenţă, nici la cele de masterat.

Ca urmare, aprecierea că prin existenţa Facultăţii de Arhivistică la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” se  crează  „confuzii, discriminări” nu se bazează pe date concrete.

Invocarea „cheltuielilor nejustificate şi inutile” este cel puţin bizară. Dacă autorul acestei aprecieri  ar fi cunoscut  suma alocată de Ministerul de Interne, prin Academia de Poliţie, pentru Facultatea de Arhivistică ar fi evitat să invoce o asemenea chestiune. Realitatea este că Facultatea de Arhivistică a avut mereu probleme financiare, fapt ce a determinat mutarea sa din Bucureşti în Băneasa.

De această poziţie critică au profitat cei care urmăreau  desfiinţarea Facultăţii de Arhivistică, atingându-şi obiectivul prin  Hotărârea Senatului Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din 14 octombrie 2020.  Hotărârea a fost adoptată în contextul campaniei de presă, declanşată în 2018, privind marele număr de teze de doctorat susţinute la această instituţie, care ar fi fost plagiate. Ca urmare, Senatul Academiei a decis „reorganizarea studiilor de licenţă” [nu doctorale], prin desfiinţarea Facultăţii de Arhivistică. Din presă am aflat că ministrul de interne „a anulat orice demers de reorganizare a Academiei, având intenţia ca anul viitor [2021 !] să reorganizeze întreg ministerul şi toate structurile sale, inclusiv Academia”. Respectivul ministru a fost înlocuit în decembrie 2020 şi este de văzut dacă cel care i-a succedat va avea acelaşi punct de vedere.

 Hotărârea din 14 octombrie se înscrie în procesul deja început prin neorganizarea concursului de admitere pentru anul I la  Facultatea de Arhivistică. Este cel puţin curios că nici acea decizie din iunie 2020 şi nici  Hotărârea din 14 octombrie – în care se invocă o „Notă-raport MAI” – nu au generat reacţia Asociaţiei Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor, a cadrelor didactice de la Facultatea de Arhivistică, a arhiviştilor din Bucureşti şi din judeţe, a istoricilor din facultăţi şi institute.

 Această Hotărâre afectează  întregul sistem al arhivelor din România. În primii ani de la înfiinţare, Facultatea de Arhivistică a pregătit specialişti pentru Arhivele Statului, dar după adoptarea Legii Arhivelor Naţionale în aprilie 1996, atribuţiile acesteia, precum şi ale Şcolii Naţionale de Perfecţionare Arhivistică s-au extins la toţi creatorii şi deţinătorii de arhive.  Art. 24 din această lege prevede: „Formarea, atestarea şi perfecţionarea personalului de specialitate din Arhivele Naţionale, cât şi din celelalte unităţi creatoare şi deţinătoare de documente de arhivă se realizează prin Facultatea de Arhivistică şi prin Şcoala Naţională de Perfecţionare Arhivistică”.

 Legea nu menţionează că aceste două instituţii fac parte din Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Este evident că după înfiinţarea altor facultăţi de arhivistică şi şcoli naţionale de perfecţionare arhivistică acestea puteau dobândi calitatea menţionată în acest articol. Numai că, octombrie 2020, în România nu exista decât Facultatea de Arhivistică în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar Şcoala Naţională de Perfecţionare Arhivistică are, din 1992,  ca obiect – aşa cum o arată şi denumirea sa – numai  „perfecţionarea” arhiviştilor existenţi.

Ca urmare,  toţi cei interesaţi de scrierea istoriei pe bază de izvoare, de continuarea colecţiilor de documente – foarte multe scrise în chirilică, salvă, latină, greacă, turcă, maghiară, gotică (germană) – precum şi creatorii şi deţinătorii de documente de arhivă –  trebuie să reflecteze asupra situaţiei create şi să solicite adoptarea măsurile care se impun.

[1] Vezi  Ioan Scurtu, Documente şi amintiri privind înfiinţarea Facultǎţii de Arhivisticǎ, în “Hrisovul”, 2002, şi Ioan Scurtu, Politicǎ şi viaţǎ cotidianǎ în România în secolul al XX-lea şi începutul celui de-al XXI-lea, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2011, pp. 415 – 425

Share
 

2 Responses to FACULTATEA DE ARHIVISTICĂ

  1. radu mare spune:

    – E greu de protestat azi impotriva acestei masuri aberante,cu implicatii si semnificatii negative pentru arhivistii din Romania pe termen mediu si lung. Masura seamana izbitor cu aceea din 2011 cand militarii s-au repezit sa desfiinteze functiile de directori judeteni la Arhivele Statului Nationale doar pt. PIAR lor in contextul de atunci. Traim vremuri de restriste, de izolare maxima, nu mai comunicam direct, nu doar virtual,intre noi si iata si din acest motiv se adopta asemenea masuri. D-le profesor, din nefericire, cei mici nu pot lupta cu cei mari, decat uniti, o stiti foarte bine. Oare ce gandesc absolventii, cei din asociatia mentionata – a arhivistilor !- si cei din conducerea Arhivelor Nationale de n-au aparut cu nici un protest, cu nicio interventie in sensul revizuirii acestei masuri ? Voi semna orice protest public contra acestei masuri.

  2. micandru spune:

    Asadar s-a creat un precedent periculos, o facultate si o scoala de perfectionare desfiintate ILEGAL, deoarece o hotarare de senat universitar nu poate bate o lege ! Sau poate ?

Dă-i un răspuns lui radu mare Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.