Numele Alexandru Ioan Cuza este asociat cu Unirea Principatelor.  Ales domn al Moldovei la 5 ianuarie şi domn al Munteniei (Valahiei) la 24 ianuarie 1859,  Alexandru Ioan Cuza a acţionat cu prudenţă, dar şi cu fermitate pentru a determina Marile Puteri să recunoască alegerea sa şi apoi pentru realizarea Unirii depline a celor două principate, a căror denumire stabilită de Puterile Garante era „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei“.  La 22 ianuarie 1862 s-a constituit primul guvern pentru ambele principate, iar Aexandru Ioan Cuza a anunţat că „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată […]

Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie“. Tot în acea zi, capitala României a fost stabilită la Bucureşti.  În cei şapte ani de domnie (1859-1866), Cuza a pus bazele statului român modern, iniţiind şi adoptând reforme privind toate domeniile de activitate – de la armată la învăţământ, de la orga­nizarea administrativă la reforma agrară, de la organizarea sistemului judecătoreasc la sistemul unic de măsuri şi greutăţi, de  la secularizarea averilor mănăstireşti la adoptarea programului de construire a căilor ferate române etc.

În noaptea de 11/12 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat puse la cale de cei pe care Dimitrie Bolintineanu i-a numit „monstruoasa coaliţie“. Titu Maiorescu avea să aprecieze că „răsturnarea lui Cuza este un fapt greu de justificat“, iar Mihai Eminescu scria: „Vor trece veacuri şi nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de ruşine de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina 11 februarie“.  După aducerea principelui Carol din familia de Hohenzollern-Sigmaringen (Prusia) pe tronul României, împotriva lui Alexandru Ioan Cuza a fost promovată o vastă campanie de denigrare, mergându-se până la propunerea de a nu se mai evoca ziua de 24 ianuarie pentru a nu fi meţionat numele celui ales atunci domnitor.  Abia după patru decenii, oficialităţile au acceptat să se scrie şi să se vorbească despre Alexandru Ioan Cuza.

În acest nou climat politic, primul mare istoric român care a publicat o monografie privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost A.D. Xenopol, în 1903. L-a descris ca „un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare.  Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puţin îl ajută în izbânzile sale diplomatice“. Despre atitudinea  politică a lui Cuza, marele istoric aprecia că acesta „era un înfocat naţionalist şi patriot“.  Dimitrie Onciul, într-un studiu din 1909, a subliniat că Unirea Principatelor a fost o necesitate  istorică:  „Unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei era, aşa zicând, sinteza dezvoltării lor istorice ca principate româneşti, menite prin însăşi fiinţa lor să alcătuiască un singur stat naţional“. Susţinător fervent al lui Carol I, istoricul Onciul nu a stăruit asupra rolului avut de Alexandru Ioan Cuza în realizarea Unirii, dar a evidenţiat semnificaţia actului de la 24 ianuarie 1859: „Onoare şi recunoştinţă patrioţilor care l-au săvârşit“. N. Iorga a iniţiat strângerea de fonduri pentru ridicarea  statuii domnitorului Unirii în Iaşi  în 1909, la împlinirea a 50 de ani de la acest eveniment. Guvernanţii, în frunte cu D.A. Strurdza, s-au opus cu înverşunare, astfel că abia în 1912 statuia   a putut fi dezvelită.

Marele istoric N. Iorga, în  discursul rostit în 1909, a pus accentul pe spiritul nou care cuprinsese ţările române după revoluţia din 1848 şi pe faptul că Alexandru Ioan Cuza a întruchipat aspiraţiile românilor din acel moment istoric: „Vine o clipă în istoria popoarelor când un popor trebuie să se prefacă, iar viaţa lui politică trebuie să capete alte forme, când nu mai poate fi ceea ce a fost până atunci“,  când  „îşi caută un om nou, care nu duce după el păcate şi nu poartă nici răspunderea faptelor greşite pe care alţii le-ar fi făcut înaintea sa. Alexandru Ioan Cuza a putut să îndeplinească astfel ceea ce a îndeplinit şi a fost ceea ce este în amintirea noastră recunoscătoare şi prin însuşirile sale superioare, dar şi prin această calitate că, om nou, a venit la vremuri nouă ca să îndeplinească hotărât fapte nouă“.  La rândul său, Constantin C. Giurescu, în monografia Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, publicată în 1966, a evidenţiat  anvergura europeană şi chiar mondială a domnitorului, care a fost un   „exponent al simţului politic românesc.

Dintre oamenii de stat contemporani din Europa, el poate fi pus alături de Cavour, iar dintre cei ai Americii, de Abraham Lincoln. Şi unul, şi celalalt au asigurat unitatea politică a naţiunii lor; şi unul, şi celălalt au împărtăşit concepţiile înaintate ale vremii, au mers pe calea progresului social. Au avut însă avantajul de a se sprijini pe formaţiuni de stat independente şi suverane: Regatul Sardiniei pentru cel dintâi, Republica Statelor Unite pentru cel de-al doilea; ei au fost deci mult mai liberi în acţiunile lor. Cu atât mai mare este – fără exagerare – meritul lui Alexandru Ioan Cuza care, într-o ţară înconjurată de rivalităţile a trei mari puteri autocrate, acţionând într-o adevărată ţesătură de interese ale tuturor puterilor europene în sud-estul continentului, a ştiut, ajutat de spiritele reprezentative ale generaţiei lui, să-şi croiască drum propriu şi să realizeze nobilele deziderate ale revoluţionarilor patrioţi de la 1848“.

Profesorul şi meticulosul cercetător Constantin C. Giurescu conchidea: „Actele Arhivei sale, cercetate în totalitatea lor, ne arată în mod limpede că domnitorul Unirii de la 1859 n-a pierdut niciodată din vedere măreţul ideal care era Unirea tuturor românilor într-un singur stat; el a acţionat însă înţelept şi priceput, potrivit conjuncturii şi posibilităţilor vremii. O altă generaţie, peste decenii, avea să realizeze gândul“.  Într-adevăr, Alexandru Ioan Cuza şi toţi cei care au înfăptuit Unirea Principatelor în 1859 au pus bazele României moderne spre care aveau să graviteze românii din teritoriile ocupate (Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureş). În 1918 avea să se realizeze Marea Unire, eveniment Centenar pe care-l marcăm în 2018.

Share
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.