Se spune adesea ca „stilul este omul”, adica traind într-un anumit mediu sau colectivitate, o persoana împrumuta modul de comportare al acestora. De aceea, este usor de recunoscut sau de intuit felul în care un om se manifesta în relatiile cu semenii sai. Exista si situatii inverse, când un om impune colectivitatii propriul stil. Una dintre acestea a fost creata de generalul Ion Antonescu, devenit Conducatorul Statului român, la 5 septembrie 1940.

Un general la conducerea statului

Acesta a intrat în viata politica în calitate de militar activ, fapt ce contravenea spiritului constitutional si traditiei nationale. Au mai fost situatii când ofiteri superiori si generali au ocupat functii în stat, dar ei trecusera mai întâi în rezerva; spre exemplu, cazul presedintilor Consiliului de Ministri, generalul Arthur Vaitoianu (1919) si Alexandru Averescu (1920 – 1921, 1926 – 1927). Implicarea directa a unui general activ în conducerea statului sublinia si mai mult situatia de criza în care se afla România, în septembrie 1940. Militar de cariera, traind într-un mediu în care formulele de adresare erau „Sa traiti!” si „Ordonati!”, generalul Antonescu, ajuns Conducatorul Statului, a cautat sa impuna stilul sau structurilor civile pe care le dirija, ba chiar întregii societati. Contextul istoric i-a permis sa procedeze astfel. Principalele forte politice – Partidul National-Ţaranesc si Partidul National-Liberal – au evitat sa-si asume raspunderea în acel moment extrem de dificil, sfatuindu-l pe general sa formeze guvernul, promitându-i sprijinul lor. Antonescu nu a ezitat, socotind ca era singurul în stare sa redreseze statul aflat în degringolada si sa refaca granitele prabusite în vara acelui an.

Palatul este exclus din treburile statului

În prima sedinta a Consiliului de Ministri, desfasurata în ziua de 7 septembrie 1940, el a dat unele directive cu caracter general. A început cu „grija pentru tarani”, atragând atentia ministrilor:
„Când spun grija pentru tarani – si fiecare din departamentele dvs. are legatura cu aceasta tara, pentru ca de acolo ne vine si energia si viata, si ei mor de foame – atunci trebuie sa va preocupati de acest lucru, pentru a îmbunatati starea taranimii. Va rog sa luati masuri […] Dvs. trebuie sa cunoasteti însa si punctul de vedere al generalului Antonescu. Eu nu centralizez; eu pedepsesc însa pe acela care trebuie sa realizeze ceva si-mi ascunde adevarata situatie”.
A doua problema a vizat raporturile cu Palatul. Dupa ce a apreciat ca regele Ferdinand si, mai ales, Carol al II-lea s-au înconjurat de o „clica” fara raspundere, dar care exercita adevarata putere în stat, generalul a precizat:
„S-a terminat cu trecutul în aceasta privinta. Palatul nu se va mai amesteca în nici o problema a statului si acel ministru sau functionar ce va fi prins de mine (ca întretine legaturi  regale) va fi destituit imediat […] Când regele va deveni cu vârsta si cu mintea ca sa-si dea seama de problemele statului, va rog sa luati nota de acest lucru, nimeni nu va putea sa-i supuna problemele de stat si oricine si pe orice treapta s-ar gasi în stat, va fi destituit de mine […] Nimeni nu va trece prin fata Palatului decât ca sa se închine în fata unui simbol. Este un simbol si nu are dreptul sa se amestece în conducerea statului”.

Elena, chemata sa completeze educatia lui Mihai

Desigur, Antonescu avea în vedere vârsta si lipsa de experienta politica a regelui Mihai. Acesta avea doar 19 ani si abia îsi terminase liceul. Arthur Gould Lee, biograful suveranului, avea sa scrie: „El era regele, dar cu toate acestea nu stia ce trebuia sa faca, caci nu fusese niciodata instruit în privinta relatiilor dintre Coroana si capul sau membrii guvernului. Mai mult decât atât, nici nu cunostea numele majoritatii ministrilor sai. Nimeni nu-i oferise vreodata pregatirea necesara în problemele politice. Practic, el nu-si întelegea responsabilitatile si prerogativele si nici problemele constitutionale pe care le implica relatia dintre Coroana si stat”.
Obiectivul central al lui Antonescu era anihilarea rolului monarhiei în viata politica a României. Înca din ziua de 6 septembrie, Conducatorul Statului a trimis principesei Elena urmatoarea telegrama:
„Generalul Antonescu va roaga respectuos sa luati primul tren si sa veniti cu un minut mai devreme lânga prea tânarul rege al tarii, spre a-i completa educatia (subl. ns.) pe care patria noastra si a lui i-o doreste fierbinte„. La sosirea în tara, în ziua de 14 septembrie, Antonescu i s-a adresat cu apelativul „Regina-mama”, care a devenit titlul ei oficial. El nu întelegea sa-i confere o putere politica reala, ci  – asa cum sesiza un diplomat elvetian – doar aceea de „guvernanta severa pentru tânarul rege”.

„Se va înlatura de la Curtea Regala imoralitatea, cupiditatea si intriga”

Cu acest prilej, Antonescu a lansat un Apel catre tara, în care afirma: „Familia regala va fi de acum înainte prin exemplul de moralitate, de sobrietate, de nepartinire, de modestie, de constiinta civica si de tinuta patriotica, simbolul din care se va inspira vesnic familia româneasca”. În aceeasi zi, au fost elaborate „principiile generale” date de Ion Antonescu pentru alcatuirea Statutului Casei Regale: „Trebuie înlaturate cu desavârsire, din Curtea Regala, politica, imoralitatea, cupiditatea si intriga”; persoanele de la Palat vor fi numite de rege, „cu consimtamântul Conducatorului Statului si se vor schimba – în afara de marii demnitari si marea doamna de onoare – din 6 în 6 luni […] Curtea Regala trebuie sa serveasca ca pilda de corectitudine, cinste si demnitate”. În acest spirit, la 29 octombrie, generalul a hotarât ca înaltii demnitari, membri ai Casei civile a regelui, si functionarii de orice categorie nu vor putea ocupa o alta demnitate decât cea pe care o aveau la Casa Regala. Regele a trebuit sa renunte la „orice participare îi revine în calitate de presedinte activ al oricarei organizatiuni prevazuta prin orice lege, decret-lege, statut etc., cu exceptia celor care, prin traditia începuta de primul rege al României, se bucura de aceasta favoare. Pe viitor, institutiile ce intentioneaza a solicita exclusiv presedintia de onoare sau înaltul patronaj al suveranului vor adresa cererile lor prin Conducatorul Statului”.

Regele – un simplu decor

Cu avizul lui Antonescu au fost numiti în cadrul personalului Curtii Regale: locotenent-colonel Dumitru Damaceanu – aghiotantul regal, Ioan Mocsony-Styrcea – mare maestru al Curtii, Florian Marinescu – administrator al Curtii, Octav Ulea – maestru al Curtii, maior Mircea Tomescu – directorul biroului de studii s.a. Regele avea sa aprecieze: „Antonescu luase în mâinile lui treburile tarii, iar eu devenisem un figurant […] Nu ma duceam în Bucuresti decât din ratiuni oficiale, atunci când ma convoca Antonescu. <Convoca>, acesta este cuvântul potrivit”.
Reducându-l pe rege la rolul de simplu decor pentru regimul de la 6 septembrie 1940, generalul Antonescu nu a avut în vedere revitalizarea unei alte puteri a statului, si anume Parlamentul. Corpurile legiuitoare fusesera dizolvate de Carol al II-lea, iar Ion Antonescu nu si-a propus organizarea de alegeri parlamentare; a decis sa conduca prin decrete-lege. Astfel, Conducatorul Statului a preluat cele mai multe dintre prerogativele regale si întreaga Putere Legislativa.

„Seful de cabinet nu e pus pentru a fuma, face intrigi si primit cucoane”

Generalul era seful Puterii Executive pe care întelegea sa o exercite într-o maniera personala. În legatura cu modul de lucru al guvernului si relatiile dintre Conducatorul Statului si ministrii, generalul Antonescu a precizat, în sedinta din 7 septembrie 1940: „Tot ce vreau sa vi se aduca la cunostinta, sa se faca în scris”. La rândul lor, ministrii urmau sa i se adreseze tot în scris si într-o forma succinta: „cine nu este în stare sa prezinte lapidar o problema, înseamna ca nu este locul lui acolo unde se gaseste!”
Ministrii se puteau consulta cu seful de cabinet, „care nu este acolo pentru a face intrigi, a fuma sau a primi cucoane, el sta acolo pentru a face legatura între dvs. si lucrarile subalternilor […] Sa încetati, chiar de mâine începând, sa mai stea cineva la usile dvs. – si voi face vizite speciale pentru aceasta”. Le-a atras atentia ministrilor: „Eu am o memorie draceasca si când voi veni acolo si voi vedea ca nu s-a facut nimic, fara sa am obiceiul de a ameninta, voi trece la fapte”. Cu acelasi prilej i-a avertizat: „Primesc observatiile dvs., dar va rog sa întelegeti ca recalcitranti nu vor exista sub generalul Antonescu. Cel ce este recalcitrant, îl consider tradator si tradatorii merg la zid”.

Nu accepta în guvern oameni „neseriosi” ai lui Maniu

El se adresa astfel ministrilor numiti de Carol al II-lea, care si-au continuat activitatea dupa demisia lui Ion Gigurtu, presedintele Consiliului de Ministri, si abdicarea regelui. Pentru formarea noului guvern, Ion Antonescu a negociat cu liderii Partidului National-Ţaranesc, Partidului National-Liberal si Miscarii Legionare, prin intermediul unor oameni de încredere: Mihai Antonescu, colonelul Alexandru Rioseanu si colonelul Nicolae Dragomir. Nu a acceptat persoanele propuse de Iuliu Maniu, considerându-le „neserioase”, dar a fost de acord cu numirea în guvern a doi specialisti (George G. Crutzeanu, la Finante si Gheorghe N. Leon, la Economia Nationala) recomandati de Constantin I.C. Bratianu. A trebuit sa ofere mai multe ministere legionarilor si chiar vicepresedintia Consiliului de Ministri lui Horia Sima.
În mod cert, negocierile pentru formarea guvernului nu i-au placut lui Antonescu, deoarece ele nu intrau în stilul sau de activitate. De aceea, în ianuarie 1941, dupa înabusirea rebeliunii legionare, a decis sa procedeze în maniera care-i era caracteristica: sa constituie un nou guvern, alcatuit din militari si câtiva civili, pe care sa-i puna în fata faptului împlinit.

Nichifor Crainic, despre modul cum a fost cooptat în guvern

Unul dintre cei desemnati a fost Nichifor Crainic, care avea sa scrie: „În ziua aceea, de 27 ianuarie 1941, ma ridicasem din pat si ma gaseam, ca de obicei, la redactia revistei <Gândirea>, din strada Domnita Anastasia 18. La ora 13 si jumatate, un telefon de la Presedintie m-a chemat sa vin imediat, dar imediat, acolo. Eram sigur ca e vorba de radiodifuziune, fiindca nu banuiam ce se pune la cale. Afara bântuia un viscol care te orbea si nu-ti îngaduia sa înaintezi zece pasi. Cu neputinta sa prind un taxi. M-am urcat la ziarul <Universul>, unde se tiparea revista noastra si am cerut masina prietenului meu Ştefan Brailoiu. La Presedintie, unde se patrundea acum cu mare anevointa, prin controale militare si politiste, care cautau revorvere prin toate buzunarele, m-a întâmpinat Mihai Antonescu, care m-a rugat sa iau loc în sala de asteptare, fara absolut nici o lamurire. Sala a început sa se populeze cu figuri de generali. Erau multi si nu cunosteam pe nici unul. Din felul cum vorbeau între ei întelegeam ca nimeni nu stie de ce este chemat. Am asteptat mult si bine. Se facuse ora 15 si-mi era foame. În sfârsit, cineva ne pofteste sa trecem cu totii în cabinetul Conducatorului, unde astepta preotul cu crucea pe masa. Am înteles. Am început pe rând sa depunem juramântul, care nu se mai facea în fata regelui, ci numai a lui Ion Antonescu. Abia dupa juramânt mi s-a spus ca sunt ministrul Propagandei Nationale. Şi tot asa, fiecaruia”. Crainic afirma ca, ulterior, a discutat cu Ilie Şteflea, care i-a spus ca fusese chemat de generalul Antonescu, în ziua de 27 ianuarie, la ora 7 si „i-a dat ordin sa-i prezinte o lista de generali pentru ministere„. Şteflea a precizat: „A luat <Anuarul Armatei>, i-a însemnat pe cei cu calificative mai mari si exact într-o jumatate de ceas i-a prezentat lista. Am gasit însa ca la Propaganda n-ar fi potrivit un militar si a cazut norocul pe mine”.
Deocamdata, în septembrie 1940, imediat dupa preluarea puterii, Ion Antonescu a trebuit sa accepte „târguielile” pentru alcatuirea noului guvern, care a depus juramântul la 14 septembrie 1940; tot atunci, România a fost proclamata Stat National-Legionar. El însa nu era dispus sa conduca în vechea maniera, când hotarârile se adoptau dupa lungi discutii, iar presedintele Consiliului de Ministri era un fel de moderator, care sintetiza concluziile pe baza carora se iau hotarârile.

Cum se discutau problemele despre armata

În dupa-amiaza zilei de 18 septembrie 1940, a avut loc prima sedinta a noului guvern, la care s-au discutat probleme curente. Prima dintre acestea s-a referit la armata. Pentru maniera de conducere este semnificativ urmatorul dialog purtat cu generalul Pantazi, subsecretar de Stat la Ministerul Apararii Nationale:
„General I. Antonescu: Am dat instructiuni lui Ioanitiu (seful Marelui Stat Major) sa demobilizeze pâna la 30% (din cei concentrati). Când începe demobilizarea?
General C. Pantazi: La 16 septembrie.
General I. Antonescu: 16 septembrie a trecut. Dvs. nu stiti daca a început?
General C. Pantazi: Nu.
General I. Antonescu: Trebuie sa urmariti, cu date precise, daca ordinele date de dvs. se executa.
General C. Pantazi: Ati ordonat direct si n-am fost încunostintat.
General I. Antonescu: Am discutat în Consiliul care a avut loc în Statul Major. Mâine dimineata sa stiu toata aceasta chestiune, sa cunosc: ce e cu demobilizarea, cu darea drumului rechizitiilor, cu trecerea soldatilor si a rechizitiilor la diferite unitati la ajutorarea muncii câmpului, în zonele unde se gasesc, pe echipe, care sa mearga sa ajute localnicii la arat. Toate acestea trebuie puse în aplicare imediat”.

„Va notati si peste 24 de ore raportati ce ati realizat”

În fond, Conducatorul Statului îi trata pe ministri ca pe niste secretari care aveau rolul de a executa dispozitiile sale. În aceeasi sedinta, el a precizat: „Dvs. va notati toate chestiunile ce va intereseaza si peste 24 de ore va cer sa-mi spuneti ce ati realizat”. Generalul îi întrerupea adesea pe ministrii, cu expresii precum: „Nu: <cred>. Care este situatia?” (pentru a i se relata exact daca România avea sold creditor în Belgia, Anglia si Franta). „Domnul ministru al Economiei Nationale si dl. colonel Dragomir au în aceasta privinta (a salarizarii) instructiunile mele”.

Catre ministrul Agriculturii: „Nu mai vreau ca vreun petic de pamânt sa ramâna în paragina”.
Când profesorul Traian Braileanu s-a referit la unele probleme privind scoala si ca daca se va întelege cu Horia Sima, Antonescu l-a întrerupt: „Nu: <daca>. Trebuie sa te întelegi!” Oarecum surprinzator, Antonescu a folosit în aceasta prima sedinta a Consiliului de Ministri cuvântul tradare: „Nu exista nici o tradare a mea fata de d-l Sima, nici a d-lui Sima fata de mine. Acestea sunt prostii ale vietii omenesti. Noi mergem în fratia cea mai deplina”. Deocamdata, acest cuvânt nu parea a avea substanta, dar peste putin timp avea sa desemneze o realitate, care a dus la conflictul din ianuarie 1941.

„Tot ce spun trece la executie. Eu tin minte totul”

Uneori, generalul s-a aratat conciliant; astfel, s-a adresat lui Traian Braileanu cu cuvintele: „Domnule profesor, primul lucru care este de luat în seama este baza pe care stam în învatamânt. Aceasta baza am trasat-o cu ocazia directivelor date. Daca ai obiectiuni, fa-le. Nu comand în stat ca la cazarma. Ma pun de acord. Sunt un om întelegator”.
Dar însusi faptul ca s-a referit la cazarma, arata originea atitudinii sale. Chiar în acea sedinta s-a adresat ministrilor: „Am sa va aduc la cunostinta programul de lucru al dvs. cu mine si vi-l veti stabili pe al dvs. între dvs., în cadrul organizarii pe care trebuie s-o faceti”. Spre finalul întâlnirii, a accentuat din nou: „Tot ceea ce spun aici trece la executie si se urmareste executia si mi se spune daca s-a executat sau nu. Eu tin minte totul. Am o memorie de drac”.

„Totul în guvern este el”

Modul de conducere a statului era unipersonal. Ministrul Constantin Pantazi avea sa scrie: „Generalul Antonescu nu întelege sa execute decât o conducere Cezariana; deci, în primul rând, totul în guvern este el, iar membrii guvernului sunt elemente de executie”. Acelasi ministru mentiona: „în functionarea întregului aparat de conducere a statului si peste tot, impulsul direct al Conducatorului Statului, astfel încât tot aparatul de stat functioneaza dupa o directie regulatoare unica, iar fiecare minister executa hotarâri pornite de la Conducatorul Statului. Ministrii sunt executanti. Ei au toata libertatea masurilor de executare si a alcatuirii legilor necesare privind executia ce s-a hotarât, daca este pentru aceasta nevoie de o lege noua. Munca lor trebuie sa fie creatoare”.

Antonescu introduce stenografia discutiilor din Consiliul de Ministri

Înca de la începutul guvernarii sale, generalul Antonescu a dispus – pentru prima data în istoria României – ca discutiile din Consiliul de Ministri sa fie stenografiate, pentru a se putea verifica în timp deciziile luate, responsabilitatile si modul de îndeplinire. Dincolo de acest aspect oarecum administrativ, ramâne faptul ca istoricii au la dispozitie un material documentar de cea mai mare importanta pentru reconstituirea acelei perioade.
Stilul impus de Ion Antonescu nu era doar rodul mentalitatii sale de militar, format la cazarma, unde conducerea se realiza prin ordin (care „nu se discuta, ci se executa”), ci si al convingerii ca purta întreaga raspundere pentru modul de administrare a statului. Mircea Vulcanescu, subsecretar de Stat la Ministerul de Finante dupa 27 ianuarie 1941, a retinut: „Când veti fi chemati sa raspundeti de ceea ce ati facut, eu sunt acela care va raspunde pentru d-voastra. De aceea, pretind sa stiu tot ce faceti în sectoarele d-voastra de activitate. Pentru ca numai eu guvernez în tara asta”.

Share
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.