În ziua de 20 aprilie 1954 a fost dat publicităţii un comunicat privind hotărârile adoptate în ziua precedentă de Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. În document se menţiona că, pentru întărirea continuă a muncii de partid, s-a decis separarea funcţiilor de partid de cele de stat şi întărirea conducerii colective. În acest scop, Secretariatul C.C. al P.M.R. urma să fie compus din 4 membri (în loc de 5), care nu deţineau funcţii în guvern. A fost aprobată propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a se renunţa la funcţia de secretar general al C.C., pe care el o deţinea din octombrie 1945, şi a se înfiinţa funcţia de prim-secretar al C.C. al P.M.R.

 

În 1894, poetul George Coşbuc publica poezia Noi vrem pământ, care a avut un puternic ecou în epocă, deoarece exprima starea de spirit a ţăranilor din România. Desele răscoale de la sfârşitul secolului al XIX-lea au avut drept cauză fundamentală lipsa pământului, care să le asigure ţăranilor hrana cea de toate zilele. Guvernanţii, liberali şi conservatori, nu au sesizat gravitatea problemei agrare şi au recurs, de fiecare dată când ţăranii se răsculau, la forţa armată, restabilind astfel ordinea şi liniştea în ţară. Cu aceeaşi superficialitate au tratat şi izbucnirea răcoalei ţărăneşti în judeţul Botoşani, la începutul lunii martie 1907.

Încă de la constituirea sa, în iulie 1864, Corpul Ponderatoriu, sau Senatul, a fost conceput atât ca un organism electiv, cât şi ca unul reprezentativ pentru elitele politice şi culturale. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, promulgat de Alexandru Ioan Cuza, prevedea că Senatul se compune din: mitropoliţii ţării, episcopii eparhiilor, întâiul preşedinte al Curţii de Casaţie, cel mai vechi dintre generalii armatei în activitate, precum şi 64 de membri numiţi de domnitor...

Médiamensonges (Minciuni mass-media) este titlul unei lucrări apărute la Bruxelles în 1990, realizată de Gérald de Selys, ziarist la Radio-Televiziunea belgiană de limbă franceză. El preciza că ideea i-a venit „după scandaloasa mistificare a măcelului de la Timişoara”. În opinia sa, minciunile despre cele petrecute în oraşul de pe Bega în decembrie 1989 constituie „o manipulare fără precedent în istoria presei”, iar impostura nu a fost denunţată decât în mică măsură, ziarele şi televiziunile necerându-şi scuze pentru cele relatate şi induse opiniei publice. În această lucrare sunt incluse contribuţiile mai multor ziarişti din Belgia, Franţa, SUA, Germania şi Salvador.